În urma notei de constatare a unei comisii tehnice de la Prefectura Vâlcea, s-a stabilit că în satul Bărbătești, în punctul „La Țolea” s-a reactivat o alunecare de teren de 30 de metri și pune în pericol o gospodărie și platforma DJ 646. De asemenea, tot în satul Bărbătești, în punctul „La Măgură”, platforma drumului de interes local este afectată total de o eroziune de malul torentului Valea Buciumețului, pe o distanță de 25 de metri, fiind întreruptă circulația auto. A treia alunecare de teren s-a produs în satul Bodești, în punctul „La Mateescu”, unde din cauza infiltrațiilor de apă provenite din izvorul aflat în zona afectată, s-a tasat platforma drumului. Primarul Constantin Banacu spune că Primăria a demarat lucrări de punere în siguranță a zonelor cu probleme, prin executarea unor lucrări transversale, care să stabilizeze platformele de drumuri și va monitoriza în continuare aceste porțiuni afectate. La începutul acestui an, primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Banacu, a precizat că a primit finanțarea și pentru drumul de legătură cu localitățile învecinate Costești și Pietrari și se va moderniza cu poduri, podețe și rigole pe toată distanța: „Am primit fonduri guvernamentale pentru schimbarea învelitorii și reabilitarea Școlii Negrulești, dar și pentru construirea unui dispensar în comuna Bărbătești, iar aceste două investiții au o valoare de circa 25 miliarde de lei vechi. Prin PNDL, cea mai importantă este finanţarea prin ADI Costeşti-Bărbăteşti-Pietrari, în valoare de 4,5 milioane de euro. Prin acest proiect se vor asfalta cele trei drumuri de legătură, diferenţa de 800 de metri către Costeşti, 700 de metri către Pietrari, drum care se va duce direct la târgul săptămânal de la Pietrari şi, în felul acesta, nu va mai fi aglomerat drumul naţional cu căruţe şi maşini. Mai avem încă un drum, de 2 km, care va face legătura între Bărbăteşti şi comuna vecină, Stoeneşti. Este un proiect care deserveşte nu numai trei localităţi beneficiare, ci face legătura şi cu Tomşani, cu Horezu sau cu Stoeneşti, beneficiind întreaga zonă Horezu de această investiţie”. Prin intermediul PNDL II, primarul comunei Bărbăteşti va schimba învelitoarea și va reabilita şcoala din satul Negrulești, un proiect în valoare de circa 110.000 euro.
Web Design by DowMedia