De peste un an, oraşul Berbeşti trăieşte sub teroarea ţiganilor. Mai multe clanuri de ţigani terorizează locuitorii din Berbeşti, iar autorităţile, în special Poliţia, se arată neputincioase. Ultimul caz s-a petrecut în acest an, când un ţigan a terorizat locuitorii oraşului Berbeşti, agresivitatea sa băgând spaima în localnici. Omul a comis mai multe fapte de violenţă, trei dintre ele fiind şi filmate în diferite baruri, dar şi pe stradă. Ultimele două agresiuni sunt comise chiar în anul 2018. În luna martie 2018, ţiganul a fost pe punctul de a omorî în bătaie un bărbat chiar în plină stradă, dându-i un pumn şi aruncându-l pe carosabil în faţa unui autoturism. Acum, mai precis în dimineaţa zilei de luni, 7 mai 2018, individul a comis-o din nou, luând la bătaie un tânăr care stătea liniştit pe terasa unui bar din oraşul Berbeşti. Imaginile au fost făcute publice de jurnaliştii de la Televiziunea Vâlcea 1, iar în 8 mai 2018, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea a anunţat că s-a reuşit identificarea bătăuşului, fiind vorba de un bărbat de 32 de ani, din oraşul Berbeşti. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor Judecătoriei Horezu cu propunerea de arestare preventivă. Individul este acuzat de comiterea infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, precum şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. În data de 22 iulie 2017, în jurul orei 9, mai mulţi ţigani au intrat într-un bar din Berbeşti şi au început să facă scandal. Patronul, care tocmai a intrat în bar, le-a cerut să înceteze şi să părăsească localul. După un schimb dur de replici, unul dintre ţigani i-a dat o palmă patronului în vârstă de 66 de ani. Acesta nu a ripostat în nici un fel şi a încercat să se retragă, moment în care rromul bătăuş s-a pus cu pumnii pe el. Cu mare greutate, unul care era cu el la masă, a reuşit să-l scoată din local. Victima, un angajator important din Berbeşti, unul dintre cei mai mari, care are peste o 100 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro, şi-a scos certificat medico-legal şi este decis să-şi facă dreptate. Aşa cum statul român ştie să ceara taxe şi impozite, tot aşa, cei care le plătesc trebuie să poată trăi liniştiţi fără a fi terorizaţi de nişte indivizi, care, probabil, au ajutor social, şi nu aduc în nici un fel plus valoare societăţii.
(Nicu Trandafir)
Web Design by DowMedia