“Situaţia demografică este extrem de nefavorabilă, iar prognozele recent publicate de Organizaţia Naţiunilor Unite arată că România va înregistra a şaptea cea mai drastică reducere a populaţiei în perioada 2017-2050 la nivel mondial: de la 19,7 milioane locuitori în 2017 la 16,4 milioane în 2050, adică -17%. Ca urmare, în România, că în multe state ale lumii, sistemul public de pensii nu mai poate să asigure de unul singur pensii adecvate generaţiilor viitoare de români.”, remarcă APAPR.
Populaţia tinde să îşi subestimeze nevoile reale de economisire pentru pensie peste tot în lume, inclusiv în ţările mult mai dezvoltate şi educate financiar decât România.
"În ţara noastră riscul subevaluarii este cu atât mai mare. Potrivit unui studiu realizat la solicitarea APAPR în toamna anului 2017, circa 75% dintre români (adulţi, mediul urban, utilizatori de Internet) îşi doresc să obţină o pensie de peste 500 de euro la vârsta retragerii, în timp ce în prezent doar mai puţin de 2% dintre pensionari se bucură de un asemenea nivel al pensiei. Această diferenţă uriaşă dintre aşteptări şi realitate nu poate fi compensată doar de sistemul public de pensii, ci este necesară consolidarea Pilonului II de pensii private obligatorii şi Pilonului III de pensii private facultative, ca soluţii complementare la Pilonul I de pensii de stat”, potrivit APAPR. Mai mult, 38% dintre români nu economisesc absolut deloc pentru pensie, iar pentru încă 39% puţinele economii vizează cu totul alte aspecte (acoperire credite, renovare locuinţă, maşină, vacanţe, etc.) şi nu suplimentarea pensiei.
În aceste condiţii, Pilonul II obligatoriu este singura sursă suplimentară de economisire pentru un procent covârşitor al populaţiei active din România – iar pentru românii cu venituri mici, Pilonul II este singură sursă suplimentară de economisire”, se mai afirmă în comunicat. Din acest motiv, susţine APAPR, obligativitatea contribuţiei la o pensie administrată privat este prezentă în foarte multe state dezvoltate din lume, diferind doar plătitorul acestei contribuţii: individul, angajatorul sau statul. Potrivit unui studiu internaţional realizat de compania de consultanţă Melbourne Mercer, statele lumii cu cele mai bune sisteme de pensii (Danemarca, Olanda, Australia, Finlanda, Suedia, Elveţia) respectă toate aceeaşi reţetă: sistemul public de pensii (bazat pe redistribuţie) este completat de o componentă privată, un Pilon II bazat pe acumulare şi administrat privat şi, cel mai important, cu contribuţie obligatorie sau cvasi-obligatorie.", arată APAPR. (capital.ro)
Web Design by DowMedia