Centenarul Marii Uniri pe care–l sărbătorim în acest an a conferit elevilor vâlceni participanţi la Olimpiada Naţională de Istorie (3 – 6 aprilie 2018) un statut privilegiat.
Din rândul celor 200 de elevi din toată ţara veniţi la Alba Iulia, „Oraşul Marii Uniri”, să se întâlnească cu istoria, tradiţia şi cultura, au făcut parte şi următorii elevi vâlceni:
-Petrică Vladimir, Şc. Gimnazială „Take Ionescu” Rm. Vâlcea, prof. coordonator Neamţu Aurelia
-Popa Alexandra, clasa a IX a şi Prodescu Rareş, clasa a X a, ambii de la Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu, prof. coordonator Ciocan Valentin.
-Badea Ştefania Cristina, clasa a XI a şi Bob Ioana Mădălina, clasa a XII a, Liceul „Constantin Brâncoveanu” Horezu, prof. coordonator Ciocan Vetuţa.
Alba Iulia, oraşul care spune foarte frumos povestea înfăptuirii unui vis de neam–România Mare, a avut o influenţă pozitivă asupra elevilor nostri.
Astfel, la clasa a XII-a, eleva Bob Ioana Mădălina a obtinut MENŢIUNE acordată de M.E.N.(locul al IV lea), iar la clasa a XI-a eleva Badea Ştefania Cristina a obţinut PREMIUL SPECIAL acordat de Universitatea „A.I.Cuza” din Iaşi.
Ambele eleve sunt de la Liceul “Constantin Brâncoveanu” Horezu, și sunt pregătite de doamna prof. coordonator Ciocan Vetuţa.
Web Design by DowMedia