La sfârşitul anului trecut, la iniţiativa primarului Ion Sandu, Consiliul Local al comunei Perişani a aprobat finanţarea din bugetul local a tuturor cheltuielilor care nu se finanţează de la bugetul de stat prin PNDL, pentru obiectivul de investiţii „Modernizare Grădiniţă Mlăceni în comuna Perişani, judeţul Vâlcea”, conform art. 8 alin. 3 din OMPDRAP nr. 1851/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, cu modificările şi completările ulterioare. Tot Consiliul Local Perişani a mai aprobat în luna noiembrie valoarea de investiţie a proiectului „Modernizare şi înfiinţare trasee de drumuri forestiere în comuna Perişani, judeţul Vâlcea” cu o valoare totală de 8,38 milioane de lei, din care 6,8 milioane de lei valoare eligibilă şi 1,58 milioane de lei valoare neeligibilă în baza contractului de finanţare nerambursabilă încheiat cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). S-a mai aprobat solicitarea unei scrisori de garanţie de la FNGCIMM în valoare de 2.723.400 lei, în vederea garantării obligaţiilor de plată a avansului de 2.723.400 lei din fonduri nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat „Modernizare şi înfiinţare trasee de drumuri forestiere în comuna Perişani, judeţul Vâlcea”. În fine, s-a mai decis plata unui comision de garantare în procent de 0,05% pe lună din valoarea de garanţie, stabilit prin Ordinul MADR nr. 1/2017, în valoare de 49.021 lei. Decizia Consiliului Local este în conformitate cu prevederile din normele metodologice dc aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale, cu modificările ulterioare. În luna iunie din anul trecut, primarul comunei Perişani, Ion Sandu, a semnat contractul de modernizare a drumului din satul Mlăceni, afectat de ploile abundente căzute în anii trecuţi. De la Guvern, Primăria Perişani a primit pe calamităţi peste 700.000 lei pentru refacerea platformei acestui drum. Tot astfel, a fost depus proiectul tehnic pe Măsura 7.2 pentru asfaltarea a 16 uliţe de pe raza localităţii. Anul trecut, Consiliul Local al comunei Perişani a mai decis implementarea proiectului „Modernizare şi înfiinţare trasee de drumuri forestiere în comuna Perişani, judeţul Vâlcea”, precum şi necesitatea, oportunitatea şi potenţialul economic al investiţiei.
Web Design by DowMedia