Construirea unui pod peste râul Olăneşti, printre priorităţile primarului din Vlădeşti, Adrian Cosac

duminică, 28 ianuarie 2018

 

La iniţiativa primarului din Vlădeşti, Adrian Cosac, Consiliul Local al comunei a aprobat la sfârşitul anului trecut indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţie „Construire pod peste râul Olăneşti în comuna Vlădeşti, judeţul Vâlcea” după cum urmează: valoare totală - 2.504.556 lei (inclusiv TVA), din care CM - 2.143.265 lei (inclusiv TVA). Proaspătul primar din Vlădeşti, Adrian Cosac, a trecut la muncă, alături de angajaţii săi, încă de pe 3 ianuarie. Concret, la data amintită, evident şi pentru că vremea a fost neaşteptat de caldă, în comună s-au continuat lucrările de consolidare a aleilor pietonale şi construire a rigolelor, de-a lungul DN 64, până la graniţa cu localitatea Păuşeşti Măglaşi. Cum se simte Adrian Cosac la câteva luni după alegerea sa ca primar? „Acum răspunderea toată e pe umerii mei, iar proiectele pe care le avem implică şi o responsabilitate crescută, însă activitatea din primărie mă defineşte în totalitate”, a afirmat edilul din Vlădeşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Construirea unui pod peste râul Olăneşti, printre priorităţile primarului din Vlădeşti, Adrian Cosac”

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe