Consiliul Local a decis finanţarea cu suma de 371.225 lei pentru clubul de handbal HCM Râmnicu Vâlcea

luni, 22 ianuarie 2018

 

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară în data de 15.01.2018, a decis asigurarea finanţării în cotă de 1/12 din prevederile bugetare ale anului 2017, respectiv a sumei de 371.225 lei pentru Asociaţia „Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea”, în vederea continuării activităţilor sportive organizate în sezonul competiţional 2017-2018, încheindu-se în acest sens act adiţional la contractul de finanţare nr. 33613 din 30.08.2017. Prin Hotărârea nr. 315 din 28.08.2017, Consiliul Local a aprobat susţinerea financiară prin alocarea de la bugetul local a sumei de 1.521.100 lei Asociaţiei „Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea”, pentru desfăşurarea activităţilor sportive organizate în sezonul competiţional 2017-2018. Astfel, în aplicarea prevederilor hotărârii mai sus amintite a fost încheiat contractul de finanţare nr. 33613 din 30.08.2017, având ca scop promovarea şi dezvoltarea activităţii sportive de performanţă în municipiul Râmnicu Vâlcea. Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 481 din 28.11.2017, a fost suplimentată suma alocată Asociaţiei „Handbal Club Muncipal” Râmnicu Vâlcea, cu suma de 654.700 lei, în vederea susţinerii financiare a activităţii sportive desfăşurate de echipa de handbal feminin. În cadrul unei analize făcute de Primăria Râmnicului se menţionează că, pentru sezonul competiţional 2017-2018, HCM Râmnicu Vâlcea şi-a propus ca obiective specifice clasarea pe locurile II-III şi participarea într-o cupă europeană pentru păstrarea tradiţiei handbalistice feminine în municipiului Râmnicu Vâlcea, prin formarea unei echipe capabile să obţină rezultate care să-i permită ocuparea unei poziţii în clasament, compatibilă cu participarea într-o competiţie europeană. La sfârşitul anului 2017, HCM Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe locul secund în clasament, după una dintre cele mai bune echipe de handbal feminin din Liga Naţională Feminină, respectiv CSM Bucureşti, îndeplinind unul din obiectivele propuse. Precizăm că echipa a avut o evoluţie rapidă, unde rezultatele pozitive au fost consecutive şi majoritare şi care au avut ca rezultat convingerea publicului vâlcean de faptul că această echipă îşi doreşte fiecare victorie. Potrivit prevederilor Legii nr.273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, până la aprobarea bugetului local, limitele lunare de cheltuieli nu pot depăşi, de regulă, 1/12 din prevederile bugetului anului precedent, iar din bugetul local pentru anul 2017, a fost alocată Asociaţiei „Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea” suma de 4.454.700 lei. Prevederile din Legea nr. 69/2000 a educaţiei şi a sportului dispun că „autorităţile administraţiei publice au obligaţia să sprijine sportul pentru toţi şi sportul de performanţă şi să asigure condiţiile organizatorice şi materiale de practicare a educaţiei fizice şi sportului în comunităţile locale. Prin hotărâre a autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale se pot aloca sume din bugetul local pentru finanţarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înfiinţate pe raza unităţii administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deţinătoare ale certificatului de identitate sportivă”. De asemenea, art.69 din acelaşi act normativ, prevede că „structurile sportive fără scop patrimonial pot beneficia de sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale pentru finanţarea de programe sportive. Aceste sume se asigură pe bază de contracte încheiate între structurile sportive respective şi organele administraţiei publice centrale sau locale, după caz”. Având în vedere că municipiul Râmnicu Vâlcea a susţinut continuu şi a determinat prin finanţările acordate de la bugetul local, promovarea sportului de performanţă şi mai ales pentru păstrarea tradiţiei în handbalul feminin, s-a apreciat ca necesar şi oportun continuarea susţinerii financiare a Asociaţiei „Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea”, până la sfârşitul sezonului competiţional 2017-2018. Totodată, prin susţinerea financiară, Municipiul Râmnicu Vâlcea demonstrează încă o dată atenţia deosebită pe care o acordă sprijinirii şi promovării activităţilor sportive de performaţă interne şi internaţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe