Primarul Mircia Gutău intentioneaza să înființeze un centru de excelență - școala de meserii la Ramnicu Valcea. „Cu siguranţă agenţii economici din Vâlcea sunt dispuşi să investească în învăţământul dual. Mă refer aici în special la cele trei firme vâlcene care sunt pe locul I în ţară: Annabella, Diana şi Boromir. Reprezentanţii lor au fost prezenţi la dezbateri în sală. Acest lucru mă bucură fantastic de mult, pentru că oamenii sunt interesaţi de acest învăţământ dual. Toate firmele se plâng că nu au forţă de muncă calificată, iar toţi agenţii economici ştiu că dacă vor să supravieţuiască trebuie să investească în forţa de muncă, să o pregătească. Vom lua o decizie cu privire la ce clase vom înfiinţa după ce vom consulta majoritatea agenţilor economici din judeţ. Din discuţii cu o parte dintre aceştia ar fi nevoie de o clasă de sudori, dar este nevoie de oameni specialişti şi în administraţia publică”, a precizat primarul Mircia Gutău.