La iniţiativa primarului comunei Suteşti, Carmen Lixandru, Consiliul Local a aprobat în 29 noiembrie 2017 proiectul de hotărâre privind înfiinţarea Serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare la nivelul comunei Suteşti. Prin programul PNDL 2, finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale, primarul comunei Suteşti, Carmen Lixandru, va primi suma de 580.000 euro pentru extinderea, reabilitarea și modernizarea Școlii cu clasele I-VIII din sat Măzili, comuna Sutești. În vara acestui an, primăriţa Carmen Lixandru a reuşit să deblocheze proiectul pentru realizarea sistemului de canalizare în satele Boroşeşti şi Verdea, pe tronsonul Drumului Naţional 67B. Proiectul a început în urmă cu mai mulţi ani, dar a fost sistat la ultimii 2,6 kilometri din cei 5,8 km care erau de executat, adică exact pe tronsonul drumului naţional care traversează localitatea. Prin demersuri, primarul Carmen Lixandru a reuşit să obţină finanţarea de peste 11 miliarde de lei vechi, sumă care era necesară pentru finalizarea sistemului de canalizare. În urma propunerii venite din partea primarului Carmen Lixandru, Consiliul Local al comunei Suteşti a aprobat în luna martie realizarea a cinci obiective de investiţii deosebit de importante pentru localitate. Astfel, s-au adoptat următoarele decizii: indicatorii tehnico-economici actualizati pentru proiectul „Asfaltare drumuri în comuna Suteşti - Str. Dealul Pietroasa, Str. Sanzienelor, Str. Boloteasca, Str. Bobocea, Str. Izvorului, Str. Florea Ruti, Str. Pescenei, judeţul Valcea” în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, Subprogramul - Modernizarea satului romanesc; indicatorii tehnico-economici actualizati pentru proiectul „Modernizare drumuri comunale DC 57, DC 58, DC 98 si străzi adiacente, in comuna Suteşti, judeţul Valcea” in cadrul PNDL, Subprogramul - Modernizarea satului romanesc; indicatorii tehnico-economici actualizati pentru proiectul „Proiectare si execuţie „Dezvoltarea infrastructurii in comuna Suteşti, judeţul Valcea - Canalizare ape uzate in satele Borosesti si Verdea” in cadrul Programului National de Dezvoltare Locala”, Subprogramul - Modernizarea satului romanesc; indicatorii tehnico-economici actualizati pentru proiectul „Amenajare trotuare, şanţuri dalate si podeţe de acces la proprietati pe strada Tudor Vladimirescu si străzile adiacente, comuna Suteşti, judeţul Valcea” în cadrul PNDL, Subprogramul - Modernizarea satului romanesc; indicatorii tehnico-economici actualizati pentru proiectul „Înfiinţare reţea canalizare, satele Borosesti si Verdea, comuna Suteşti, judeţul Valcea - tronson DN 67B”, etc.
Web Design by DowMedia
Numai dezimformari. Canalizare nu exista nici azi martie 2019, fostul primar Stanescu tatal actualei primarite condamant penal si eliberat din functie de catre prefect nu e facut nimic, la fel si fiica sa actualmente primar