Terenul din zona Chimistul s-a întors la Primărie, după ce CNI nu a realizat bazinul de înot nici... după 8 ani

duminică, 5 noiembrie 2017

 

După dezbateri aprinse, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 octombrie 2017, a decis preluarea de la Compania Naţională de Investiţii (CNI) a terenului în suprafaţă de 5105 mp,situat în incinta bazei Sportive - zona Chimistul, ce a fost transmis în vederea realizării unui bazin de înot pe acest amplasament, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 200/2009. S-a mai aprobat trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea în vederea amenajării unui parc pe amplasamentul acestuia. Prin hotărârea nr. 200/30 iunie 2009, Consiliul Local a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului în suprafaţă de 5105 mp, situat în incinta bazei Sportive - zona Chimistul în vederea realizării unui bazin de înot pe acest amplasament, precum şi transmiterea acetuia în folosinţă gratuită către Compania Naţională de Investiţii, pe toată durata de execuţie a obiectivului de investiţii „Amenajare bazin de înot”. În baza acestor dispoziţii, între Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea şi Compania Naţională de Investiţii a fost încheiat Protocolul nr. 22337/09.07.2009 privind transmiterea gratuită a terenului mai sus menţionat, iar prin Procesul verbal nr. 40759/08.12.2014 a fost predat acest amplasament. De la data transmiterii terenului mai sus menţionat şi până în prezent, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a făcut numeroase demersuri pentru demararea lucrărilor la acest obiectiv de investiţii, inclusiv a obţinut autorizaţia de construire nr. 317/17634/18 mai 2015. De asemenea, a solicitat Companiei Naţionale de Investiţii, prin adresa nr. 22714/23 iunie 2015 informaţii privind data începerii lucrărilor, însă acest demers a rămas fără răspuns. Mai mult, întrucât Compania Naţională de Investiţii nu a justificat neînceperea lucrărilor în termenul autorizaţiei de construire nr. 317/17634/2015, aceasta nu a mai fost prelungită. Totodată, au fost solicitate informaţii cu privire la stadiul realizării obiectivului de investiţii „Amenajare bazin de înot”, precum şi motivele pentru care, până la aceasta dată, nu a fost demarată execuţia lucrărilor, însă nici la aceste solicitări Compania Naţională de Investiţii nu a formulat răspuns. Având în vedere că în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 - Prioritatea de investitii 4.2, urmează a fi finanţate acţiuni destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversiej, reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului, municipiul Râmnicu Vâlcea beneficiind de un buget de 2,52 milioane de euro, în Strategia integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Râmnicu Vâlcea 2014-2020, a fost inclus proiectul Amenajare Parc Ştirbei Vodă. Ţinând cont că până în prezent nu a fost realizat obiectivul de investiţii „Amenajare bazin de înot” pe terenul în suprafaţă de 5105 mp transmis către Compania Naţională de Investiţii, pentru promovarea în perioada următoare a proiectului Amenajare Parc Ştirbei Vodă, a fost identificat terenul în suprafaţă de aproximativ 9.600 mp situat în zona Ştirbei Vodă, Splaiul Independenţei nr. 14, din care face parte şi această suprafaţă, în acest sens, este necesară preluarea de la Compania Naţională de Investiţii a terenului în suprafaţă de 5105 mp.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe