Primarul din Galicea, Ion Năfliu, va înființa un sistem centralizat de canalizare în satele Cremenari și Bratia Deal

miercuri, 15 noiembrie 2017

 

Ion Năfliu, primarul comunei Galicea, întocmeşte documentaţia aferentă proiectului finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale privind înființarea sistemului centralizat de canalizare menajeră în satele Cremenari și Bratia din Deal, o investiţie în valoare de 10 milioane de lei. Alte proiecte prin PNDL sunt: „Reabilitare, modernizare și dotare Școala I-IV, comuna Galicea, judeţul Vâlcea” (274.813 lei); „Reabilitare, modernizare și dotare Dispensar uman și centru permanență, comuna Galicea, Județul Vâlcea” (444.452 lei); „Reabilitare, modernizare și dotare Școala I-VIII, comuna Galicea, județul Vâlcea” (487.981 lei); „Realizare racorduri la rețeaua de canalizare menajera în comuna Galicea, județul Vâlcea” (2 milioane de lei); „Pod din beton armat 4x21m peste râul Topolog, punct «Drumul Morii» și punte pietonală Strada Teianca, comuna Galicea, județul Vâlcea” (3,8 milioane de lei). În luna august, Ion Năfliu, primarul comunei Galicea, a depus un proiect privind protecţia mediului din sursele de apă, cu finanţare de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. În cadrul acestuia se va construi o rampă de colectare a gunoiului de grajd, cu ajutorul unor utilaje. Prin acest proiect, se vor atrage în localitate 1,7 milioane de lei. Acesta este un proiect de care va fi implementat din partea primăriei, cu o cofinanţare foarte mică. În vara acestui an, Ion Năfliu, primarul comunei Galicea, a făcut extinderea la reţeaua de iluminat public pentru a acoperi toate zonele. Patru kilometri de drumuri de tarla din comuna Galicea vor fi finalizaţi în perioada imediat următoare, ca urmare a unui proiect desfăşurat şi finanţat cu fonduri europene: „Lucrăm pentru finalizarea drumurilor pe măsura 1.2.5., investiţie care este începută din anul 2014. Este vorba de drumurile de tarla pe o distanţă de aproximativ patru kilometri, investiţie realizată cu fonduri europene. De asemenea, am lucrat la igienizarea localităţii. În ceea ce priveşte proiectele depuse la Ministerul Dezvoltării, avem un proiect pentru modernizarea şi dotarea a trei şcoli, reabilitarea dispensarului uman, proiect pentru apă şi canal în satele Cremenari şi Bratia Deal, proiect pentru modernizare de drumuri, dar şi pentru construirea unui pod peste râul Topologul, care să facă legătura între satele Bratia Vale şi satul Cocoru”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe