La data de 11 octombrie 2017, în temeiul Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor publice locale, în prezenţa judecătorilor Tribunalului Vâlcea, a reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Vâlcea, preşedintele Tribunalului Vâlcea, judecătorul Gheorghiţă Adrian Mugurel, a procedat la desemnarea preşedintelui şi locţiitorului Biroului electoral de circumscripţie nr. 86 Vlădeşti, pentru alegerile parţiale pentru funcţia de primar din data de 5 noiembrie 2017. În urma tragerii la sorţi, au fost desemnaţi: preşedinte Dănuţ Mitră şi locţiitor Daniel Dontete. În luna mai din acest an, CSM l-a numit pe Dănuţ Mitră ca preşedinte al secţiei penale a Tribunalului Vâlcea.
Sperând să acapareze pe uşa din dos filiala Vâlcea a noului partid Pro România, „tânărul” deputat Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, şi-a trimis o „săgeată” la Bucureşti pentru a negocia cu conducerea formaţiunii politice preluarea organizaţiei judeţene. Numai că Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii şi actual copreşedinte Pro România, şi-a dat seama rapid de jocul murdar al deputatului Lovin şi l-a refuzat politicos!
Luptă inegală la Primăria Vlădeşti, în perspectiva alegerilor locale parţiale din 5 noiembrie, la fel cum s-a întâmplat în urmă cu câteva luni la Primăria Bujoreni. Candidatul PSD, susţinut de PER, Adrian Cosac, pleacă din start cu mai multe atuuri care îl fac un câştigător redutabil: are experienţă îndelungată în administraţia publică locală (a fost viceprimar şi consilier local mulţi ani), este bine văzut de electoratul din Vlădeşti, este susţinut de fostul primar Sorin Ghiţă şi nu este implicat în diverse scandaluri. Facem din nou un pariu că Adrian Cosac va câştiga la peste 65% din voturi, iar candidatul liberalilor Cătălin Mamotă nu va lua mai mult de 20% la alegeri!!!
Am aflat că primarul din Băile Govora, Mihai Mateescu, şi-a majorat salariul la 80 milioane de lei vechi pe lună, iar viceprimarul Florinel Ionuţ Truşcă are un salariu de 65 milioane de lei vechi. Din ultima declaraţie de avere a primarului Mateescu mai descoperim că acesta deţine două terenuri în Govora şi Mihăeşti, un apartament şi un spaţiu comercial în Govora, în timp ce anul trecut a încasat din salarii suma de 431 milioane de lei vechi.