Ce te inspiră pe tine cel mai mult când scrii? Oamenii din jur, un pahar de vin bun, o cafea tare. Eu recunosc că sunt inspirat de tot și toate.
De la situaţii de care am parte în fiecare moment al zilei la oamenii pe care îi întâlnesc, de la întâlniri mai mult sau mai puțin eșuate sau lăsate în coadă de pește până la emoţiile unei clipe proiectate pozitiv, de la generaţiile de Millenials, Perenials și Baby Boomers până la drumurile la pâine și apă, drumuri care fac parte din rutina și cotidianul oricărei zile obișnuite.
Adevărul este că în societatea actuală e vital să găsim surse de inspirație chiar și în cele mai banale lucruri pentru că asta ne ajută să ne păstrăm mintea odihnită și să fim împăcați cu noi înșine.
Conjugat la Feminin – o carte despre femeia modernă
Atunci când vorbim de societatea de azi, atunci când ne gândim la viteza cu care se întâmplă azi majoritatea proceselor tehnologice era firesc să ne punem întrebarea – Ce se mai întâmplă cu umanitatea?
Și în jurul acestei paradigme apare conceptul de femeie modernă. Femeia modernă a secolului XXI – indiferent că este femeie construită în jurul etichetei de business woman sau nu, soţie sau proaspăt divorțată, studentă sau adolescentă care se apropie de prima ei căsnicie și dacă are noroc poate ultima – trebuie să aibă grijă în primul rând de echilibrul ei interior ca să poată să-și redefinească frumusețea exterioară.
Dacă femeia reușește să își satisfacă anumite nevoi pe toate planurile – business, carieră, relații, familie va fi capabilă să gestioneze provocări mult mai complexe la nivel extrinsec, nevoi care o vor ajuta să se simtă completă la nivel intrinsec, să atingă acel nivel de fulfillment.
Cum m-a inspirat pe mine cartea de debut a Simonei Musă?
Recunosc că înainte să citesc această carte eram o persoană mai sedentară. Acum îmi place să fac mai mult sport, să călătoresc random spre diferite colțuri ale țării și am ajuns chiar să țin un jurnal unde să-mi scriu gândurile, emoțiile, ideile care mă ajută și mă inspiră pentru ceea ce am de făcut în fiecare zi.
Am ajuns chiar să-mi coordonez activitatea în jurul mișcării sportive. Mai mult decât atât, am ajuns să apelez la un nutriționist care mă ajută să iau cele mai bune decizii atunci când vine vorba de alimentația mea.
Pe scurt, cartea Simonei chiar face minuni. Inspiră, expiră și lasă-te inspirat.
Dar cine este Simona Muscă?
Autoarea cărţii Conjgat la feminin este un exemplu de femeie modernă. A ales de foarte tânară calea antreprenoriatului și recunoaște că fără oamenii dragi din jurul său, care îi infrumuseţează viaţa, nu ar fi putut ajunge la rezultatele de care se bucură astăzi. Simona are o experienţă complexă abordând de-a lungul timpului mai multe domenii de activitate, reușind să fie în același timp: Autoarea cărţii "Conjugat la feminin"; Directorul agenţiei de modeling Fashion Model Agency; Producător,Realizator și Moderator al emisiunii Tendinţe; Director General al revistei Miruna; Asistent Coregraf al galelor Wella; Regizor artistic în cadrul PROEDUS ; Manager Artistic al trupei D-lema; Redactor al revistei V.I.P.; Formator; Consilier în imagine; Actor colaborator al Teatrului Metropolis.
Simona este absolventă a Facultăţii de Arte, Secţia Regie Teatru și Film, Masterand in „Moderare și prezentare programe Tv si Radio”, iar din 2015 este iar studentă a Facultăţii de Arte, Secţia Arta Actorului. A absolvit numeroase cursuri de formare profesională precum: Organizator spectacole în cadrul Ministerului Culturii; Impresar artistic în cadrul aceleiași instituţii; PR; Formator; Consilier vestimentar.
Web Design by DowMedia