Sparle si soparle, 03.09.2017

duminică, 3 septembrie 2017
  • În ciuda unor speculaţii apărute în presa locală, decizia Consiliului Judeţean, de majorare a indemnizaţiei administratorului special al CET Govora, Ştefan Prală, are bază perfect legală. Indemnizaţia lui Prală se raportează direct la salariul unui vicepreşedinte de consiliu judeţean, iar banii administratorului special sunt suportaţi direct din bugetul CJ Vâlcea. Potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 1 iulie 2017, indemnizaţia vicepreşedintelui consiliului judeţean este de 116 milioane de lei vechi, adică acelaşi nivel aprobat pentru administratorul Ştefan Prală.

 

  • Rezolvarea traficului rutier pe DN 7, pe Valea Oltului (inclusiv construirea autostrăzii Sibiu-Piteşti), a devenit o prioritate absolută chiar pentru premierul Mihai Tudose, având în vedere că zona a devenit cunoscută pentru producerea celor mai multe accidente din toată ţara. În cadrul unei emisiuni TV de la un post naţional, premierul Tudose a declarat: „Eu înţeleg că, la anul, este Centenarul, dar nu o să putem să rezolvăm în şase luni cei 27 de ani de bâlbe şi de momente în care, ştiu eu, conducerea de atunci a stabilit că nu avem nevoie de autostrăzi, unii au stabilit că nu avem nevoie de industrie în timp, ştiţi. În schimb, suntem foarte determinaţi să rupem pisica, pe româneşte. Cel puţin două tronsoane au devenit cumva un pariu naţional sau o marotă naţională: Valea Oltului şi Valea Prahovei. Ar trebui să ne ocupăm foarte serios de ele şi am avut o discuţie cu preşedintele PSD Liviu Dragnea, cu conducerea partidului, şi trebuie să găsim o soluţie să le putem face”.

 

  • Unii „specialişti” în urbanism au acuzat mereu Primăria Râmnicului că nu impune constructorului din zona centrală a municipiului să realizeze mai multe spaţii verzi şi să planteze mai mulţi copaci, dar aceştia nu fac distincţia între un „spaţiu public central” şi un „parc”! Există exemple la Sibiu, Timișoara sau Brașov, unde spaţiile publice posedă foarte puţină verdeaţă sau deloc. Potrivit Primăriei Râmnicului, nu poți să plantezi o pădure în mijlocul unui oraș cu pretenții de metropolă decât dacă așa era proiectat. Centrul unei urbe, precum Râmnicul, trebuie să fie o agora unde să se producă concerte și manifestări culturale de toate genurile. Dacă vrem să fim un oraș viu, cultural sau chiar turistic să putem rivaliza cu alte orașe mari, asta nu se poate face decât într-un loc spațios, bine luminat și cu largă deschidere.

 

  • Conducerea CET Govora a scos din nou la licitaţie serviciul de transport pe calea ferată al cărbunelui, de la depozitele Berbeşti-Alunu, până la estacadele de descărcare CET, cu externalizare de personal. Licitaţia vizează încheierea unui acord cadru pe 4 ani, la o valoare totală estimată uriaşă de 23 milioane de euro. În urmă cu trei ani, CFR Marfă a câştigat licitaţia organizată de către CET Govora pentru atribuirea contractului de transport pe calea ferată de cărbune tip lignit, pe două relaţii de transport, respectiv staţia CF Berbeşti până la CET Govora şi CFR Alunu până la CET Govora. Contractul de transport a fost încheiat pe o perioadă de un an, iar cantitatea de cărbuni transportată a fost de 2,4 milioane de tone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe