Primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă, a scos la licitaţie lucrările de modernizare a 10 drumuri de interes local

miercuri, 27 septembrie 2017

 

Zilele trecute, primarul comunei Berislăveşti, Ion Buşagă, a precizat că a scos la licitaţie lucrările de modernizare şi asfaltare 10 drumuri de interes local şi comunal, pe o lungime de 12 km, după ce a primit aprobarea finanţării de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a unui proiect în valoare de circa 1,2 milioane de euro. În vara acestui an, primarul comunei Berislăvești, Ion Bușagă, a primit vestea cea mare: Guvernul a alocat localității suma de circa 9,1 milioane de lei (peste 2 milioane de euro) pentru proiectul „Modernizare drumuri de interes local în comuna Berislăveşti, judeţul Vâlcea”, în cadrul programului PNDL 2. În acest mandat, modernizarea drumurilor este prioritară pentru primarul din Berislăveşti, Ion Buşagă, dar şi introducerea reţelei de canalizare. Primarul susţine că, în perioada următoare, beneficiind de un cadru natural deosebit, administraţia locală se va preocupa să valorifice potenţialul turistic al zonei: „În aceşti ani am putut să realizez multe, aproape tot ce mi-am propus. Am implementat multe programe cu finanţare nerambursabilă cu care am realizat modernizarea şi dotarea căminelor culturale din toate satele comunei. Cu fonduri atrase de la Guvern sau cu bani europeni în toate aceste mandate am construit poduri, am reabilitat, modernizat şi dotat toate şcolile şi dispensarele din localitate. Avem reţea de apă curentă, iar în acest mandat se va finaliza şi sistemul de canalizare. În satul Dângeşti s-a modernizat biserica în totalitate, urmând să primim fonduri pentru recondiţionarea Schitului Berislăveşti. Tot în aceste mandate am modernizat primăria. În acea perioadă, când s-a construit Primăria Berislăveşti, din fonduri proprii am construit şi un pod peste pârâul Brădişor, care face legătura cu podul construit peste pârâul Coisca, pentru a se asigura astfel legătura cu cătunul Valea Mamului. Pentru perioada următoare trebuie să beneficiem de faptul că localitatea a ajuns la stadiul de a avea utilităţi de oraş şi un cadru natural deosebit iar ţinta noastră, pentru următoarea perioadă este valorificarea potenţialului turistic al zonei”. Grădiniţa cu program prelungit din Berislăveşti va fi construită într-o clădire pe care primăria a achiziţionat-o de la fosta Cooperaţie de Consum. Noua construcţie va avea dotări la standarde europene, cu săli de joacă, sală de mese şi locuri de joacă. Această iniţiativă a primarului Ion Buşagă este salutată de către localnici. Astfel, 30 de copii vor putea să meargă la grădiniţa cu program prelungit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe