Reprezentanții grupurilor multinaționale consideră, în majoritatea lor covârșitoare, că modelul de taxare la nivel global se află într-un proces de reașezare pe alte principii, iar abordarea autorităților fiscale în cadrul controalelor devine mai strictă, arată rezultatele unui studiu realizat de Deloitte, la nivel global, care a fost publicat în august 2017.
Aflat la a patra ediţie, studiul analizează şi sintetizează răspunsurile a 460 de directori financiari, manageri de taxe şi alţi profesionişti în fiscalitate din 38 de ţări privind impactul măsurilor din planul împotriva erodării bazei impozabile şi a mutării artificiale a profiturilor în alt stat (Base Erosion and Profit Shifting - BEPS). România a devenit membru asociat al BEPS la începutul lunii iunie 2017.
„Observăm că, pe măsură ce BEPS este implementat în mai multe jurisdicţii, companiile acordă o atenţia continuă pregătirii interne în vederea ajustării la noile prevederi. România nu a fost inclusă în chestionarul global, însă Deloitte România a demarat un studiu local ale cărui rezultate sintetizate şi anonimizate vor fi publicate în scurt timp. Demersul nostru intenţionează să vadă impactul acestor măsuri la nivel local atât din perspectiva modificărilor legislative fiscale româneşti, cât şi ca urmare a măsurilor întreprinse de societăţile mamă care afectează filialele din România”, a spus Dan Bădin, Partener Coordonator Servicii Fiscale şi Juridice Deloitte România.
Principalele concluzii ale studiului <“transformarea fiscalităţii”, la nivel global>> sunt: ţiativa>
Web Design by DowMedia