Primarul oraşului Brezoi, Robert Schell, a premiat elevii care au obţinut cele mai bune rezultate în anul 2016-2017

duminică, 20 august 2017

 

La data de 18 august, primarul oraşului Brezoi, Robert Schell, a organizat o festivitate de premiere a elevilor care au obţinut cele mai bune rezultate în anul 2016 - 2017. Este vorba despre un număr de circa 40 de elevi ai Liceului Gheorghe Surdu, iar criteriile pentru premiere au fost: rezultatele de la olimpiadele şcolare - faza judeţeană; examenul de bacalaureat, media peste 9 (93,18); echipa care a reprezentat liceul la jocurile sportive nautice de la Marcilia; media anuală 10; concursul naţional cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”; Concursul Naţional „Prietenii pompierilor”. Cei 40 de elevi sunt: Albescu Alessandra, Arslan Hakan, Bădescu Elena, Bădiţă Elena Diana, Botă Sebastian, Buiculescu Delia, Cătăneţ Mihai Petre, Chima Ana Veronica, Cârstoiu Denis Alexandru, Cârstoiu George Dumitru, Corbeanu Ioana, Deaconescu Cezar, Diaconu Elena Daniela, Diaconu Delia, Diaconu Raul Valentin, Dumitrescu Maria Mihaela, Dugulan Patricia, Duţă Ioana Teodora, Ghincea Ana Maria, Guiu Miruna Florentina, Ionescu Maria Andrea, Ionescu Ştefania Florentina, Luca Anna Maria, Luţă Daniel Robert, Manta Sebastian Ionuţ, Marin Bianca Niculina, Miu Maria Alexandra, Munteanu Catrinel Ana, Naum Diana, Pătraşcu Ioana, Pătru Tincu Ştefania, Pleşan Ivonia, Popa Anca Maria, Popescu Andreea, Riccobon Francescu Octavian, Sularea Cătălina Elena, Ţolea Băluţă Ramona Gabriela, Văcaru Eduard şi Voinea Maria Eliza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe