Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat recent listele membrilor de partid care au făcut în anul 2016 donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte 10 salarii de bază minime brute pe ţară. Din cadrul oprganizaţiei judeţene a PNL Vâlcea, şapte „nababi” au avut cele mai mari donaţii: parlamentarii Cristian Buican şi Romulus Bulacu (câte 730 milioane de lei vechi fiecare), fostul primar din Băbeni, Ion Bîzîc (cu 400 milioane de lei vechi!), consilierul local Grigore Crăciunescu (cu 506 milioane de lei vechi), Costică Pleşoianu (cu 105 milioane lei vechi), consilierul judeţean Victor Popescu (cu 258 milioane de lei vechi) şi „avocatul” Victor Stănculescu (cu 746 milioane de lei vechi!). Despre averile lui Buican, Bulacu şi Crăciunescu am mai scris, şi, de aceea, ne îndreptăm atenţia spre ceilalţi patru liberali, ca să se poată facă o comparaţie între veniturile fiecăruia şi „donaţiile” declarate la AEP. Începem cu Ion Bîzîc, care are... 12 terenuri în suprafaţă totală de 27.000 mp, trei case de locuit şi un apartament, toate situate în oraşul Băbeni. Despre Costică Pleşoianu spunem că acesta a candidat în 2016 pe listele PNL la Consiliul Local Drăgăşani şi a încasat anul trecut circa 500 milioane de lei vechi din funcţia de medic şef la Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea. Averea lui Pleşoianu mai cuprinde un teren şi un apartament în Drăgăşani, precum şi un teren de 8 hectare şi o casă în comuna Seaca de Pădure, judeţul Dolj. În schimb, consilierul judeţean Victor Popescu a încasat anul trecut de la OJFIR (Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Vâlcea) circa 830 milioane de lei, iar averea imobiliară cuprinde un teren de 900 mp şi o vilă în Râmnicu Vâlcea, plus un teren de 20.000 mp în comuna natală Boişoara. În fine, consilierul judeţean Victor Stănculescu spune în declaraţia de avere că în 2016 a realizat venituri din avocatură de numai... 20 milioane de lei vechi (!), iar soţia sa, ca asistent judiciar la Tribunalul Vâlcea, a încasat... circa 730 milioane de lei vechi. Averea lui Victor Stănculescu se mai compune dintr-un apartament de 70 mp în Râmnicu Vâlcea plus două maşini. Mai spunem că Autoritatea Electorală Permanentă a făcut anul trecut publice valorile absolute ale limitelor pentru donații, împrumuturi și cotizații prevăzute de Legea finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale, care arată că donațiile primite de un partid politic nu pot depăși 0,025% din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv. Potrivit unui comunicat remis de AEP, aceste valori absolute ale limitelor pentru donații, împrumuturi și cotizații au fost stabilite avându-se în vedere un salariu minim brut pe țară pentru 2016 de 1.050 lei și veniturile prevăzute la bugetul de stat pentru anul trecut, conform legislației în vigoare. Donațiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv. Pentru anul 2016, valoarea maximă a donațiilor primite de la o persoană fizică nu putea depăși 210.000 lei. De asemenea, donațiile primite de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 500 de salarii de bază minime brute pe țară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv. Pentru anul 2016, valoarea maximă a donațiilor primite de la o persoană juridică nu putea depăși 525.000 lei. AEP a mai făcut publice valorile absolute ale limitelor pentru donații, împrumuturi și cotizații prevăzute de Legea finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, pentru anul 2016, în conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin hotărâre de Guvern.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia