Ca urmare a desfăşurării unor evenimente în cadrul Zilelor Imnului Naţional 2017, în municipiu vor intra în vigoare, începând de joi, 27 iulie, unele restricţii de trafic auto. Astfel, din data de 27.07.2017, ora 15.00 şi până în 31.07.2017, ora 09.00, traficul auto pe Splaiul Independenţei, de la intersecţia cu strada Carol I până la intersecţia cu strada Ştirbei Vodă, va fi restricţionat în vederea amplasării scenei de spectacole şi a comercianţilor din zona de agrement aferentă (se va permite doar accesul locatarilor din zonă şi a maşinilor de aprovizionare). Traseu de deviere a traficului: str. Ştirbei Vodă. De asemenea, sâmbătă, 29.07.2017, între orele 09.00-09.30, traficul auto pe str. General Praporgescu, între bd. Nicolae Bălcescu şi str. Constantin Brâncoveanu (în zona sediului BRD – Primăria municipiului), va fi oprit în vederea desfăşurării startului festiv în Transalpina Retro Rally. Nu în ultimul rând, tot pe 29.07.2017, între orele 10.30 - 11.00, traficul auto pe traseul Primăria municipiului – str. Constantin Brâncoveanu - Calea lui Traian – Biserica Toţi Sfinţii – str. Ştirbei Vodă – Casa Memorială ”Anton Pann” – Parcul Zăvoi va fi restricţionat pe segmente în vederea deplasării paradei festive ocazionată de această sărbătoare. Conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu atenţie în această perioadă în zonele menţionate şi să respecte semnele de circulaţie temporare şi indicaţiile agenţilor de circulaţie.
Biroul de Presă
Web Design by DowMedia