Investiţia a fost justificată de necesitatea facilitării accesului atât dinspre Drăgăşani, cât şi dinspre Râmnicu Vâlcea, în contextul unui trafic mare generat de centrul comercial din zonă, precum şi de dorinţa de a realiza un parcurs mai scurt pentru autovehiculele ce vin dinspre Drăgăşani şi merg spre Horezu.
Astfel, maşinile care vin dinspre Sud pe Pasarela Râureni cu destinaţia centrul comercial ”Dedeman” nu mai trebuie să întoarcă în zona staţiei de carburanţi de la intersecţia Căii lui Traian cu str. Posada, ci pot trece, utilizând această bretea, pe sub pasarelă şi ieşi, pe lângă centrul comercial, în DN 67.
Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău a anunţat alte două lucrări ce se vor derula aici în perioada următoare: reabilitarea carosabilului la intrarea pe str. Ştrandului din str. Râureni, pe lângă pasarelă, precum şi lărgirea accesului autovehiculelor care vin de pe strada Ştrandului pe sub Pasarela Râureni şi vor să iasă spre Drăgăşani - Craiova, rezolvându-se astfel ambuteiajele frecvente care se înregistrează în această intersecţie.
Daniel Ionescu-Purtator de cuvant-Primaria municipiului Ramnicu Valcea
Web Design by DowMedia