La sărbătoarea hramului mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al mănăstirii, înconjurat de un ales sobor din care au făcut parte și părinți stareți și slujitori ai obștilor monahale, dar și părinți din comunitățile apropiate.

În cuvântul de învățătură împărtășit celor prezenți, Chiriarhul Râmnicului a arătat că „în prima zi după Pogorârea Duhului Sfânt, Biserica Ortodoxă ne pune înaintea ochilor noștri sufletești învățătura despre Dumnezeu, fiind rânduită Sărbătoarea Sfintei Treimi.

Învățătură despre Dumnezeu este cuprinsă mai întâi în dumnezeieștile Scripturi, ale Vechiului Testament și Noului Testament și, de asemenea în Sfânta Tradiție.

În Sfânta Scriptură, Dumnezeu Se descoperă omului încă din cartea Facerii. Aflăm că Dumnezeu a creat lumea prin cuvânt. Tatăl este Cel Care crează prin puterea Sa, însă actul creației se realizează prin Fiul, în Duhul Sfânt. Tot în cartea Facerii aflăm că actul creației este lucrare în care participă toate Persoanele Sfintei Treimi, Care nu doar conlucrează ci și Se sfătuiesc: Să facem om după chipul și asemănarea Noastră (Facere I, 26).

Profetul Isaia ne descoperă vederea în care a cunoscut cum este slăvit Dumnezeu de către sfinții îngeri: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot! (Isaia VI, 3).

În mod desăvârșit însă, Dumnezeu Se descoperă omului în Noul Testament prin întruparea Fiului Său, Cel Unul născut, Care S-a deșertat, cum spune Sfântul Apostol Pavel: S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl (Filipeni II, 7).

Prin Înviere, ne-a dat și nouă nădejdea că după viața aceasta trecătoare, vom gusta din împărăția cea veșnică pe care a vestit-o, încredințându-ne totodată că este Calea, Adevărul și Viața (Ioan XIV, 6). Este Calea, pentru că învățătura pe care a lăsat-o ne conduce către împărăția lui Dumnezeu. Este Adevărul, pentru că El a biruit minciuna, a biruit pe cel care a ispitit lumea și care l-a despărțit pe om de Dumnezeu. Din jertfa Sa cea adevărată, Mântuitorul a făcut posibilă nu numai împăcarea omului cu Dumnezeu, ci și ceea ce le-a promis ucenicilor Săi:  credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine, În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu. ... Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine, iar de nu, credeţi-Mă pentru lucrările acestea. Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl. Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul. ... Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. (Ioan, XIV, 1-26)

Este Viață, pentru că ne-a promis nouă, celor care purtăm numele Lui, pentru că ne numim creștini și păstrăm credința cea adevărată, adică ortodoxă, că vom gusta din viața cea veșnică. Mântuitorul Însuși ne oferă temei pentru mărturisirea și cinstirea Sfintei Treimi: Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu: Arată-ne pe Tatăl? (Ioan, XIV, 9)

La Botezul Domnului, Fiul lui Dumnezeu este prezent în apele Iordanului, Tatăl mărturisește din cer: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit (Matei III, 17), iar Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El (Matei III, 16). De aceea, Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numește și Teofania, adică Arătarea lui Dumnezeu.

Mărturisirea Sfintei Treimi este asumată și de către Sfinții Apostoli care își încheiau epistolele cu această binecuvântare în numele Sfintei Treimi: Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! (II Corinteni XIII,14).

Învățătura despre Sfânta Treime a fost apărată așadar în Perioada apostolică și cea a primelor veacuri creștine și s-a fixat în cadrul primelor două sinoade ecumenice. La Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit că Dumnezeu Tatăl este necreat, din veșnicie și pentru veșnicie, iar Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Care S-a întrupat, luând trup de la Duhul Sfânt și Fecioara Maria, S-a răstignit pentru noi, a înviat și S-a înălțat la ceruri. Învățătura despre Duhul Sfânt a fost stabilită la Sinodul al doilea Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, în care s-a arătat că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl.

Așadar, mărturisirea Sfintei Treimi am primit-o ca mărturie de la Însuși Fiul lui Dumnezeu, de la proorocii Vechiului Testament, de la Sfinții Apostoli și de la Părinții de la sinoadele ecumenice.

Această învățătură suntem și noi datori să o păstrăm și să căutăm să o transmitem celor care vin după noi. Biserica are datoria sfântă de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, prin episcopii și preoții care, prin succesiunea apostolică, vor mărturisi Evanghelia până la sfârșitul veacurilor.

Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne ajute să păstrăm și să mărturisim credința cea adevărată”, a încheiat Înaltpreasfinția Sa.