Constantin Rădulescu a semnat contractul de finanţare pentru „Programul privind elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism”

marți, 13 iunie 2017

COMUNICAT DE PRESĂ

Azi, 13 iunie a. c., Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a semnat contractul de finanţare pentru Programul privind elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism” pentru 16 localităţi ale judeţului Vâlcea, contract semnat în prealabil şi de viceprim-ministrul Sevil Shhaideh, Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Obiectul contractului îl constituie alocarea, din bugetul MDRAPFE, pentru anul 2017, a sumei de 344.387,78 lei, în vederea elaborării şi/sau actualizarii planurilor urbanistice generale şi a regulamentelor locale de urbanism, aferente localităţilor Copăceni, Costeşti, Dăeşti, Diculeşti, Ghioroiu, Lăpuşata, Livezi, Măciuca, Măldăreşti, Muereasca, Nicolae Bălcescu, Popeşti, Scundu, Şirineasa, Suteşti şi Voineasa.

Fondurile vor fi alocate unităţilor administrativ teritoriale menţionate, până la finele anului 2017, prin Consiliul Judeţean Vâlcea.

 

Compartimentul Comunicare, Relaţii Publice.

Râmnicu Vâlcea

13.06.2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe