Baronul din Prundeni, Ion Horăscu, trimis în judecată de Parchetul Drăgăşani pentru CORUPŢIE şi abuz în serviciu

miercuri, 28 iunie 2017

Baronul din Prundeni, Ion Horăscu, trimis în judecată de Parchetul Drăgăşani pentru CORUPŢIE şi abuz în serviciu

La data de 15 martie 2017, pe rolul Judecătoriei Drăgăşani a fost deschis Dosarul nr. 920/223/2017, care priveşte infracţiunea de corupţie (Legea nr. 78/2000) şi abuzul în serviciu, inculpat fiind primarul comunei Prundeni, Ion Horia Horăscu, iar parte civilă este Ministerul Finanţelor Publice. Anii trecuţi, inspectorii Curţii de Conturi au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani pentru că reprezentanţii primăriei care au semnat contractul au făcut un abuz în serviciu contra intereselor publice. De asemenea, inspectorii spuneau că la Primăria Prundeni s-au făcut plăţi fără documente jusitificative deoarece facturile nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă. Prejudiciul estimat de Curtea de Conturi se ridică la 712.311,72 de lei, din care 521.000 de lei reprezintă penalităţi. Inspectorii Curţii de Conturi au sesizat parchetul după ce, în urma unui control efectuat la Prundeni, au constatat că primarul Ion Horia Horăscu, secretarul şi contabilul au încheiat un contract păgubos cu o firmă de consultanţă din Bucureşti. Reprezentanţii primăriei au acceptat să plătească penalităţi... de 547,5% pe an în cazul în care nu îşi respectau obligaţiile contractuale. În 2008, Primăria Prundeni a încheiat un contract în valoare de 200.000 de lei cu o firmă de consultanţă din Bucureşti Pentru această sumă, societatea a realizat toată documentaţia necesară pentru introducerea sistemului de canalizare în localitate, pe măsura 3.2.2. În contract au fost prevăzute însă şi sancţiuni pentru primărie sub forma unei clauze penalizatoare de 547,5% pe an. Contractul a fost verificat şi de inspectorii Curţii de Conturi, care au apreciat că nivelul penalităţilor este mult prea mare. „Alte abateri cu privire la finalizarea procedurii de achiziţie publică au fost constate la UATC Prundeni unde, în contractele încheiate cu SC Structural Consult Investiţii şi Dezvoltare Bucureşti au fost incluse clauze penalizatoare pentru neachitarea la timp a contravalorii lucrărilor executate, la un nivel care excede cadrului legal în vigoare la data semnării acestora. Astfel au fost prevăzute penalităţi de 1,5% pe zi, adică 547,5% pe an, ceea ce contravine dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 356/2002. Urmare celor menţionate entitatea a fost pusă în situaţia de a avea obligaţii de plată”, se arată în raportul întocmit după controlul realizat la Prundeni. Reprezentanţii primăriei spuneau atunci că au semnat contractul fără să se gândească că vor ajunge în imposibilitatea de a deconta serviciile prestate de consultant.

Prejudicii şi abateri financiar-contabile în sumă de peste 15 miliarde lei vechi

Anul trecut, Camera de Conturi Vâlcea a efectuat un audit financiar detaliat asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale Primăriei comunei Prundeni, condusă de baronul Ion Horăscu, pe anul 2015. Astfel, s-au constat prejudicii şi abateri financiar-contabile în sumă de peste 15 miliarde lei vechi. Astfel, ordonatorul terțiar de credite Școala Gimnazială Prundeni, deține active fixe corporale și/sau obiecte de inventar primite cu titlu gratuit, neînregistrate în evidența contabilă, iar în evidența tehnic-operativă acestea sunt înregistrate numai cantitativ (bucăți), fără ca acestea să dețină valori de inventar sau alte elemente de identificare. Nu s-a înregistrat în evidența contabilă a ordonatorului terțiar de credite, a unor active patrimoniale care se află în gestiunea și în proprietatea unității de învățământ preuniversitar de stat Școala Gimnazială Prundeni. S-a raportat unele date eronate sau nereale, referitoare la obligațiile de plată neachitate aferente lunilor noiembrie și decembrie 2015 și care au fost declarate arierate la Ministerul Finanțelor Publice. Alte abateri constatate în ograda baronului de Prundeni au mai fost: nerespectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la efectuarea plăţilor de către instituţiile publice, în sensul că, la nivelul entităţii auditate, au fost efectuate plăţi direct din veniturile încasate prin casieria instituţiei; lipsa din casieria instituţiei a sumei de 1.000 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de apă și canalizare prestate către populație; au fost angajate, ordonanțate și plătite cheltuieli din credite bugetare aprobate fără legătură cu activitatea instituției, reprezentând amendă contravențională aplicată de către Comisariatul Județean Vâlcea al Gărzii Naționale de Mediu, pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul și depozitarea deșeurilor; la Școala Gimnazială Prundeni, s-a constatat efectuarea unei plăți necuvenite în sumă de 1.000 lei, pentru servicii efectuate care nu au legătură cu activitatea instituției de învățământ primar și gimnazial; nerespectarea prevederilor legale privind inventarierea patrimoniului , respectiv necuprinderea în această operaţiune a tuturor elementelor patrimoniale; nu s-au luat măsurile prevăzute de lege privind reevaluarea activelor fixe corporale de natura construcțiilor, terenurilor și amenajărilor de terenuri aflate în patrimoniul propriu, evidenţa tehnic-operativă şi financiar-contabilă consemnând înregistrări de active a căror valoare justă nu corespunde cu cea contabilă și pentru care este necesar a se efectua operațiunile de reevaluare și înregistrare în contabilitate.

Plăți ILEGALE de peste 110.000 euro efectuate de primarul Ion Horia Horăscu pentru lucrări de asfaltare...

Primăria Prundeni a utilizat în alte scopuri a sumelor obținute din împrumutul rambursabil, contractat în anul 2015 de la Ministerul Finanțelor Publice, fonduri destinate cofinanțării proiectelor finanțate în cadrul programului național de dezvoltare locală. Valoarea estimată a abaterii de la legalitate și regularitate este în sumă de 14 miliarde lei vechi și reprezintă parte din valoarea împrumutului intern contractat, din care au fost efectuate plăți către furnizori, cu schimbarea destinației aprobate de către Consiliul Local Prundeni. Din această sumă s-a cuantificat un prejudiciu de 23.000 lei, reprezentând plăți fără legătură cu activitatea instituției, respectiv contravaloarea unor penalități și cheltuieli de executare silită. Pentru prejudiciul produs în sumă de 23.000 lei, au fost calculate accesorii în sumă totală de 4.000 lei. S-a constatat că entitatea a procedat la angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor pentru obiectivul nou de investiţii „Extindere rețea gaze naturale”, în condiţiile în care nu există documentaţia tehnico-economică, aprobată potrivit legii, precum și avizele și autorizațiile eliberate de către instituțiile abilitate în domeniul gazelor naturale. S-a majorat fără bază legală a preţului materialelor înscrise în situațiile de lucrări, decontate la data de 31.12.2015, pentru reabilitarea drumului forestier Gigi Bleau. A fost stabilit un prejudiciu în sumă 155.000 lei la care se adaugă 39.000 lei accesorii. Din verificarea modului de contractare, executare și decontare a lucrărilor de reparații la Căminul Cultural Prundeni și la Centrul Multifuncțional Călina, în semestrul II 2015, s-a constatat producerea unui prejudiciu în bugetul local, în sumă totală de 85 mii lei, respectiv 74 mii lei lucrări neexecutate la cele două obiective și accesorii calculate în sumă totală de 11 mii lei. Au fost efectuate plăți nelegale în sumă de 477 mii lei (110.000 euro), reprezentând lucrări de așternere mixtură asfaltică, incluse în situațiile de lucrări decontate la data de 31.12.2015, nepuse în operă și neidentificate faptic pe teren la data efectuării misiunii de audit. S-au calculat accesorii în sumă de 57 mii lei. S-a atribuit contractul de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de reabilitare a obiectivelor afectate de calamități în anul 2014, fără îndeplinirea prevederilor legale privind condițiile de eligibilitate impuse prin cerințele minime de calificare, stabilite de autoritatea contractantă. S-a majorarea nejustificat contractul de achiziție publică pentru execuția lucrărilor de refacere a obiectivelor afectate de calamități în anul 2014, prin includerea unor obiective care în fapt nu au fost afectate de calamităţi, în condițiile în care, autoritatea contractantă a utilizat ca procedură de atribuire necompetitivă, negociere fără publicare în prealabil a unui anunț de participare.
(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe