Zilele trecute, Asociaţia „Fii Om Pentru Om şi Mediu” cu sediul în Râmnicu Vâlcea a depus la Primăria Râmnicului o plângere prealabilă prin care solicită revocarea Hotărârii nr. 332/220/2016, cât şi a Hotărârii nr. 52 din 7 martie 2017 privind modificarea tarifelor pentru colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor manajere, inclusiv fracţii colectate separat şi activitatea de colectare şi transport a deşeurilor din locuinţe generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară sau exterioară a acestora. În motivare, Asociaţia „Fii Om Pentru Om şi Mediu” arată următoarele: „Nu au fost emise avizele comisiei de specialitate înainte de a se face invitaţia la şedinţă şi nici nu au fost convocate şedinţele pe comisii de specialitate, fiind încălcat regulamentul de funcţionare al Consiliului Local Municipal Râmnicu Vâlcea şi dispoziţiile OG 35/2002 şi respectiv ale art. 44 alin 1 din Legea 215/2001. În acest sens nu există procese verbale de şedinţă ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea întocmite în conformitate cu OG 35/2002. Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local nu sunt înregistrate la Registratura municipiului Râmnicu Vâlcea în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu Regulamentul de Funcţionare al Consiliului Local. Notele de fundamentare sunt false, prin alterarea conţinutului în sensul că numărul de persoane la care se calculează prestarea serviciului atât în fişa iniţială cât şi în caietul de sarcini este de 90.917. În noua fişă numărul de persoane la care se calculează costurile este de 74.190 cu aproximativ 16727 mai puţin. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Vâlcea, populaţia municipiului Râmnicu Vâlcea este de 98.776, în mod normal preţul trebuia calculat pentru o populaţie de 98.776 locuitori, astfel ca faţă de preţul licitaţiei în mod normal preţul trebuia să scadă, nu să crească. Prin notele de fundamentare se împart costurile acestui serviciu la un număr mai mic de persoane, ceea ce generează o creştere artificială a costurilor pentru fiecare persoană în loc să le scadă. Majorarea succesivă, într-un termen scurt de la data achiziţiei, a tarifelor al căror prestare a fost delegată, contravine dispoziţiilor Ordinului 109/2007 şi Legii 52/2003 şi reprezintă o încălcare a principiului eficienţei cheltuirii banului public. Majorarea tarifelor pe criterii netransparente, fără a justifica cauzele care conduc la o astfel de necesitate, cauze care nu putea fi avute în vedere în procedura de achiziţie, reprezintă o vădită încălcare a principiilor specifice achiziţiilor publice, în sensul că prin majorarea succesivă se aduce o gravă atingere principiul liberei concurenţe în cadrul procesului de achiziţie publică, principiul utilizării eficiente a fondurilor publice, principiul transparentei in cadrul procesului de achiziţii publice. Practic, serviciile a căror prestare a fost delegată este efectuată în prezent la un preţ care nu are nimic în comun cu cel stabilit în procedura de achiziţie, aceasta în contextul în care nu se justifică prin existenţa unor circumstanţe de fapt noi care nu ar fi putut fi avute în vedere în procedura de achiziţie. În aprecierea noastră este indiscutabil lezat deopotrivă beneficiarul final al serviciilor, respectiv cetăţenii cât şi participanţii la procedură care au licitat la preţuri corecte, de natură să asigure stabilitatea în executarea contractului”.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia