În perioada următoare, primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu, are ca obiectiv primoridal modernizarea drumurilor comunale şi a uliţelor săteşti. „Pentru că localitatea suferă la capitolul drumuri asfaltate, am făcut acest proiect care cuprinde 20 de uliţe, pe o lungime de 9,7 km. Proiectul l-am depus la Ministerul Dezvoltării, pe OUG nr. 28 şi aşteptăm să vedem dacă va fi aprobat. Şi, pentru ca cetăţenii să fie informaţi, în proiect sunt prevăzute uliţele din satele Stroeşti, Cireşu, Dianu, Pojogi-Cerna şi Obroceşti. În satul Stroeşti este vorba de DC 131-Stroeşti-Obroceşti, uliţa Bobeştilor şi uliţa Florica. În satul Dianu: uliţa Cotărăştilor, uliţa Dezrobitu şi uliţa Ancuţei. În satul Cireşu: uliţa Chioroasa, uliţa Scoarţa, uliţa Viişoara, uliţa Cuptoare, uliţa Valea Bisericii, uliţa Lituanilor, drumul lui Culici, uliţa Pe sub Piatră, uliţa Ţiganilor şi uliţa Ceirului. În satul Pojogi-Cerna: uliţa Islaz, uliţa Traian Filip şi uliţa Mutuleştilor, iar în satul Obroceşti - uliţa Motoeşti. Toate aceste uliţe însumează aproape 10 kilometri”, a precizat primarul Toma Ciolacu. Pe de altă parte, primăria aşteaptă să fie finalizate procedurile de licitaţie pentru atribuirea lucrării de refacere a drumului DC 131 Stroeşti-Obroceşti ce a fost distrus de o alunecare de teren. În vara anului trecut, Primăria Stroeşti a primit finanţare pe OUG nr. 28 pentru investiţia pe fonduri europene „Staţie de pompare şi aducţiune a apei din satul Stroeşti în satul Dianu şi extindere a reţelei de apă potabilă în cătunele Udveşti şi Păuneşti”. „Am aprobat în Consiliul Local Stroeşti realizarea din bugetul local a 1,2 km de rigole betonate pe mai multe străzi din localitate. S-a făcut recepţia la terminarea lucrărilor la proiectul «Alunecare de teren pe DC 132 Stoeşti-Dianu»”, a mai spus atunci primarul comunei Stroeşti, Toma Ciolacu. Comuna are două alunecări vechi din 2014, care au fost prinse pe Ordonanţa de Guvern, dar fără finanţare, una la Codreanu, pe DC 131 Stroeşti-Obroceşti şi una în satul Dianu, pe DC 132, în punctul Păuneşti. Pe lângă cele două alunecări de teren, localitatea mai are încă două poduri afectate în urma inundaţiilor din luna iunie 2016.
Web Design by DowMedia