Imediat după ce am scris despre fenomenele extraterestre din Râmnicu Vâlcea, directorului Ziarului de Vâlcea i-a fost vandalizată mașina. Bineînțeles că acest act huliganic nu are nici o legătură cu nota jurnalistică! Lăsând la o parte hazul de necaz, dorim să îi informăm pe polițiști că îl știm pe făptaș. Suntem curioși dacă se va lua vreo măsură împotriva individului cu evidente probleme comportamentale și apucături penale! În caz contrar, ce ne recomandați, dragi cititori, să ne facem singuri dreptate?! Că aceasta este țara în care am ajuns să trăim! În orice caz nu vom accepta în ruptul capului o rezoluție specifică originalului nostru stat de drept: nu am identificat autorul! Așteptăm cu calm... După, mai vedem cum acționăm!
Procurorul care vrea să dea peste cap municipiul Râmnicu Vâlcea și să pozeze în erou al Binomului este finul frumușelului de la SRI. Cel care a tolerat furăciunile de sute de milioane de euro de la Oltchim și care a realizat dosare la comandă, asemănătoare cu acelea de la Ploiești ale vestitului Portocală. Așa ne-a șoptit o vrăbiuță, care-și are cuibul în clădrea IPJ Vâlcea!
Veste bună pentru șoferii vâlceni! Vestita Betty de la circulație se va transfera la Poliția Circulație din alt județ!
Anumite funcționare de la Primăria Dăești sunt speriate de... bombe! Zilele trecute am ajuns la această instituție pentru a înregistra o notificare. Aici, surpriză, ne-am lovit de refuzul categoric a două funcționare care spuneau că trebuie să-l aștepte pe primar pentru a le da acceptul să înregistreze adresa respectivă. Da, ați citit bine! Numai după insistențe de câteva minute și explicații pe lege, cele două funcționare au binevoit să înregistreze actul respectiv. Domn primar, lăsați oamenii să-și facă treaba și nu-i mai timorați!
Bilă albă pentru funcționarul de la Registratura Primăriei Mihăești. Amabilitate și competență! Bravo!
CE M-AI STIE S-A FACA ? NU DA CU SAPA.IA O HARTIE SI O INREGISTREAZA INTR-UN REGISTRU!GREU MONSER!!!