O eroare ar fi intenţia conducerii Primăriei Râmnicului de a rezilia contractul de concesiune a spaţiului în care funcţionează „Librăriile Humanitas” din municipiu, în urma gestului detestabil al fondatorului Gabriel Liiceanu la Parlamentul European. Ar fi păcat pentru vâlceni dacă s-ar închide librăria în cauză şi care reprezintă o adevărată „oază de spiritualitate” într-un deşert cultural. Nu credem că Librăria Humanitas face mari afaceri cu cărţi, având în vedere numărul redus de cititori care îi trec pragul. Dincolo de supărarea corectă faţă Gabriel Liiceanu, librăria în cauză trebuie să existe în continuare în Râmnicu Vâlcea prin miile de opere naţionale şi internaţionale pe care le oferă la vânzare!
Acţionarii societăţii de construcţii Concefa sunt chemaţi să aprobe desfiinţarea sucursalei situată în municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Râureni nr. 59. Mare „pagubă în ciuperci”, am spune noi, pentru o societate care şi-a băut joc de vâlceni, după ce a „construit” noua gară din Râmnicu Vâlcea în trei ani, a încasat peste 7 milioane de euro, şi care nici în prezent... nu este dată în funcţiune din cauza unor greşeli de construcţie. În ciuda tuturor semnalelor trase de presa naţională şi cea locală, conducerea CFR se face că plouă şi nu ia măsurile urgente să remedieze lucrările efectuate de Concefa la noua gară din Râmnicu Vâlcea. Poate în anul 2021 vom avea noroc cu staţia CF din oraş...
Aşadar, Radu Renga a fost mazilit miercuri din fruntea Prefecturii Vâlcea, după 11 luni de la numirea dubioasă de către fostul premier Dacian Cioloş. Se aude că Renga va fi „greu de ucis” de către actualul Guvern, după ce a anunţat că va da Executivul în judecată pentru măsura destituirii din funcţie, însă primul-ministru Sorin Grindeanu are pregătit pentru el un post „de renume”: numărarea de gropi din drumurile naţionale într-un alt judeţ din ţară.
Chiar dacă a avut profituri uriaşe de milioane de euro la USG şi la firmele fantomă deţinute de Ciech, directorul Witold Urbanowski se zgârceşte la un „mărunţiş”, atât cât ar reprezenta majorarea valorii tichetelor de masă cerută de sindicaliştii aflaţi în greva foamei. Poate că la bancurile cu proverbiala zgârcenie a scoţienilor ar trebui de acum să adăugăm şi pe cea a polonezilor!?!
Ziarul nostru a declanşat o campanie care vizează numărarea zilelor în care, în mod sfidător şi arogant, deputatul Cristian Buican se agaţă de fotoliul de preşedinte al PNL Vâlcea, în ciuda scorului dezastruos obţinut în judeţ la alegerile parlamentare. Au trecut exact 106 zile de la scrutinul electoral şi „ciobanul” Buican continuă să rămână preşedinte al liberalilor vâlceni!