Sparle si soparle, 03.02.2017

miercuri, 1 februarie 2017
  • Absolut penibil şi lipsit de bun-simţ a fost gestul consilierilor judeţeni liberali de a părăsi sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Vâlcea atunci când s-au votat proiectele de hotărâri privind alegerea unor reprezentanţi în consiliile de administraţie sau în AGA la diverse instituţii sau societăţi din subordinea CJ Vâlcea. Este un gest de sfidare la adresa vâlcenilor, dar mai ales la adresa puţinelor persoane din judeţ care au votat cu liberalii la alegerile locale din vara anului trecut. Chiar dacă şedinţa Consiliului Judeţean a continuat statutar, ar fi bine dacă cei 14 „grobieni” liberali ar fi tăiaţi de plata indemnizaţiilor. Nu, nu vă gândiţi că chiulangii liberali au avut vreo treabă urgentă după şedinţă, ci doar se grăbeau să se cinstească la un „pahar de vorbă” la restaurantul OK din apropiere....

 

  • Firma Cuore Nero, care a fost amendată recent cu 800 milioane lei vechi de către Primăria Râmnicului, a achitat integral şi rapid suma de bani, potrivit unui anunţ al primarului Mircia Gutău. Drept recompensă, municipalitatea şi Consiliul Local au aprobat marţi planul urbanistic de detaliu (PUD) „Construire imobil de locuinţe cu spaţii de birouri la parter, bulevardul Dem Rădulescu nr. 53-55”, ceea ce înseamnă că investitorul Cuore Nero SRL se poate apuca de construcţia blocului de locuinţe în condiţii de deplină legalitate.

 

  • Fostul primar al comunei Malaia, Sergiu Bogdan, a fost dat pe mâna procurorilor din Brezoi pentru că a creat un prejudiciu bugetului local de circa 1,1 miliarde de lei vechi. Astfel, anul trecut, Camera de Conturi a județului Vâlcea a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi privind săvârşirea de către fostul primar din Malaia a infracţiunilor de neglijență în serviciu, fals intelectual, uz de fals. Prejudiciul estimat de 1,1 miliarde de lei vechi a fost consemnat în procesul-verbal de constatare nr. 2739/11 mai 2016.

 

  • Şi în cazul celor patru consilieri locali liberali se poate spune că sunt iresponsabili şi nişte „căţeluşi” care acţionează la ordinele „maidanezului” Cristian Buican. Spre exemplu, cei patru liberali au votat împotrivă la proiectul de hotărâre privind efectuarea de plăţi către unele asociaţii şi fundaţii din Râmnic, precum Fundaţia Culturală Antim Ivireanul (pentru organizarea Memorialului „Bartolomeu Anania”), Fundaţia Informal (pentru organizarea concursului „Tehnici matematice”), etc.

 

  • Ziarul nostru a declanşat o campanie care vizează numărarea zilelor în care, în mod sfidător şi arogant, deputatul Cristian Buican se agaţă de fotoliul de preşedinte al PNL Vâlcea, în ciuda scorului dezastruos obţinut în judeţ la alegerile parlamentare. Au trecut exact 53 de zile de la scrutinul electoral şi „ciobanul” Buican continuă să rămână preşedinte al liberalilor vâlceni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe