Grecii, interesaţi să investească în Horezu

vineri, 20 ianuarie 2017

Grecii sunt interesaţi să investească în Vâlcea, în zona Horezu. O delegaţie de oameni de afaceri din Pireu a vizitat patria ceramicii şi a promis să revină cu investiţii. Grecilor le-au atras atenția tradiţiile, turismul monahal și produsele locale. Cei din delegaţie ar vrea să aducă în România turişti eleni, mai ales că primăria promite că va amenaja, în zonă, un aerodrom.

Un proprietar de restaurant, un patron de trust media și un om politic din Grecia au vizitat săptămâna trecută orașul Horezu din Vâlcea. A fost o călătorie de afaceri. Afrodita Schendos, fiica unui grec şi a unei românce, le-a propus investitorilor să o însoţească într-o excursie în locurile natale.

Pe lângă partea de turism pe care au vizitat-o şi şi-au notat în carneţelul dânşilor că merită acest pas făcut pentru turism, au mers şi pe partea de afaceri,” a precizat Afrodita Schendos, reprezentant al delegației din Grecia.

Un atu pentru investitorii greci este aerodromul promis de autorităţile locale. Astfel, drumul turiştilor eleni îmbiaţi cu oferte din zonă ar dura doar două ore.

Grecii vor ajunge mult mai uşor la Horezu când acest teren viran se va transforma într-un aerodrom modern. Autoritatea locală promite că va fi gata la sfârșitul acestui an.

Şi, atâta timp, după cum ştiţi, când un oraş dispune de un aeroport, totul se face mult mai repede, începând cu turismul, venirea persoanelor mult mai repede decât să piardă 4-5 ore pe drum de la aeroportul Otopeni,” a adaugat Afrodita Schendos, reprezentant al delegației din Grecia.

Erau interesați ca în zona montană să construiască un complex turistic pentru cetățenii greci, să îi aducă o săptămână, două sau cât e necesar, în permanenţă, şi iarna, şi vara, să vadă zona de munte şi să rămână aici,” a spus Nicolae Sărdărescu, primar Horezu.

Comunitatea locală abia așteaptă să vină turiștii greci. La fel și olarii în ceramica de Horezu.

„Se creează și locuri de muncă, (...), se depune efort pentru ceramică să se facă, merită să fie promovată în toată Europa, orașul e frumos,” a spus un localnic.

Investitorii greci au făcut deja primul pas. Imagini cu Horezu au ajuns în presa și la televiziunile din Pireu. Peste două luni, delegația va veni din nou la Horezu, iar, în vară, meșteri din Grecia vor lua parte la festivalul Cocoșului de Horezu.

Sursa: digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe