Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 18 ianuarie 2017, şi-a exprimat acordul privind dobândirea dreptului de proprietate publică prin darea în plată de către OLTCHIM S.A, către Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de creditor bugetar, a terenului aferent Canalului de Gardă din zona Căzăneşti-Copăcelu, în suprafaţă de 76.089 mp, la preţul de 6,15 lei/mp inclusiv TVA, şi a terenurilor din Colonia Nuci a căror suprafaţă exactă va fi stabiltă prin documentaţia tehnică de dezmembrare, la preţul de 12,78 lei inclusiv TVA. Preţurile terenurilor menţionate au fost stabilite prin Raportul de evaluare a activelor societăţii OLTCHIM, întocmit de Winterhill în luna ianuarie 2013. Creanţa curentă de 8.424.908 lei, pe care Municipiul Râmnicu Vâlcea o deţine împotriva Oltchim, va fi diminuată cu contravaloarea terenurilor. Cheltuielile aferente întocmirii actelor de dobândire a dreptului de proprietate publică asupra imobilelor-terenuri vor fi suportate din bugetul local. Conform Contractului de vânzare cumpărare nr. 250/02.03.2006, Municipiul Râmnicu Vâlcea a devenit proprietarul a 4(patru) imobile-construcţii( barăci), situate în Râmnicu Vâlcea, str. Caporal Hanciu, amplasate pe un teren în suprafaţă de cca 9000 mp împrejmuit şi care este proprietatea SC OLTCHIM SA. De asemenea, limitrof acestei suprafeţe de 9000 mp, SC OLTCHIM SA mai deţine în proprietate o suprafaţă de aprox. 18 000 mp, liberă de construcţii, care poate fi utilizată de către municipiu, pentru construirea unor locuinţe sociale necesare pentru soluţionarea solicitărilor locuitorilor din Colonia Nuci, cât şi pentru amplasarea unor obiective de utilitate publică. Cu adresa nr. 29429/02.08.2016, la care am revenit ulterior, am solicitat conducerii OLTCHIM, conform măsurilor de reorganizare judiciară propuse prin Planul de reorganizare al societăţii, darea în plată a bunurilor imobile descrise mai sus, precum şi a Canalului de gardă din zona Căzăneşti Copăcelu, către Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de creditor bugetar, în contul creanţei de 10.091.467.0 lei datorată bugetului local şi care reprezintă contravaloarea impozitelor şi taxelor locale neachitate până la data de 30 iunie 2016. Precizăm că solicitarea pentru preluarea Canalului de gardă din zona Căzăneşti Copăcelu, a fost făcută având în vedere că în ultima perioadă, debitele mari de apă din ploile torenţiale nu au putut fi preluate de acest canal, astfel încât au fost inundate locuinţele şi terenurile din zonă, iar pentru prevenirea unor astfel de fenomene, este necesar să fie efectuate periodic lucrări de decolmatare şi întreţinere a acestui canal. Urmare a solicitărilor Primăriei, cu adresa nr. 10629/29.09.2016 înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 37369/30.09.2016, SC OLTCHIM SA a comunicat că terenul de cca. 27000 mp pe care se intenţionează construirea de locuinţe sociale face parte dintr-o suprafaţă mai mare de 67 741,12 mp şi necesită dezmembrare în vederea vânzării, iar terenul aferent Canalului de gardă poate fi vândut în condiţiile Regulamentului de vânzare aprobat de creditori. Se precizează de asemenea, că în conformitate cu prevederile acestui regulament, municipiul poate achiziţiona imobilele descrise mai sus, participând la licitaţie şi depunând, cu titlul de plată a preţului, creanţa curentă pe care Municipiul o deţine împotriva Oltchim, în limita preţului de adjudecare. În vederea stabilirii preţului celor două imobile terenuri, cu adresa nr. 37369/R din 17.10.2016, am solicitat conducerii societăţii OLTCHIM SA să ne transmită o copie a raportului de evaluare prin care s-a stabilit preţul de pornire la licitaţie a imobilelor respective şi să ne comunice data stabilită pentru desfăşurarea licitaţiei publice. Prin adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 42210/04.11.2016, reprezentanţii societăţii OLTCHIM SA, au comunicat că în ceea ce priveşte imobilul teren situat în Colonia Nuci, a fost iniţiată procedura de dezmembrare a suprafeţei solicitată de municipiu şi au propus achiziţionarea concomitent cu suprafaţa ce va rezulta în urma dezmembrării şi a terenului în suprafaţă de 2044,52 mp cu număr cadastral 7873/4 şi număr de carte funciară 19041, aferent celor două barăci 28 şi 29, proprietatea municipiului. De asemenea, a comunicat că preţul acestor terenuri, rezultat din Raportul de evaluare a activelor societăţii OLTCHIM întocmit de Winterhill în luna ianuarie 2013, este 10,74 lei/mp. în ceea ce priveşte canalul de gardă din zona Căzăneşti Copăcelu, acesta are pe teritoriul administrativ al municipiului Râmnicu Vâlcea, o suprafaţă totală de 76089,33 mp şi este înscrisă în cartea funciară în patru loturi, iar preţul acestui teren este de 5,17 lei/mp, conform Raportului de evaluare mai sus amintit. Ulterior, cu adresele nr. 44076/21.11.2016 şi nr 44088/21.11.2016, am comunicat SC OLTCHIM SA că autoritatea publică locală este interesată în a prelua, în contul creanţei noastre născută după deschiderea procedurii de insolvenţă, la valoarea de piaţă evaluată de Winterhill la întocmirea Raportului de evaluare a activelor OLTCHIM, atât terenul din Colonia Nuci, cât şi terenul aferent Canalului de Gardă din zona Căzăneşti-Copăcelu şi am solicitat demararea procedurilor legale, în cadrul procedurii de reorganizare judiciară, pentru darea în plată a acestor imobile-terenuri către Municipiul Râmnicu Vâlcea. Precizăm că la data de 13.12.2016, SC OLTCHIM SA figura în evidenţa fiscală cu debite restante faţă de bugetul local al municipiului în sumă totală de 10 551.521 lei din care suma de 8 424 908 lei reprezintă creanţa născută după deschiderea procedurii de insolvenţă, iar preţul total al acestor terenuri este de 705.318 lei fără TVA.
Web Design by DowMedia