„Autostrada, spitalul si aeroportul sunt realizabile. Aeroportul deja prinde contur, bine, trebuie identificata sursa de finantare. In 2-3 ani putem avea un aeroport operational la Ghimbav. In ce priveste autostrada, am avut cel mai lent ritm de dezvoltare din Europa. Evident ca toata lumea se plange de lipsa infrastructurii rutiere. Cred ca in intervalul de timp 2017-2020 se poate realiza autostrada sau un drum expres. Pana atunci s-ar putea rezolva problema ambuteiajelor prin construirea unor sosele de centura. In ce priveste spitalul, constant, s-au alocat peste 50 de miliarde de euro anual. Întrebarea este unde sunt banii. Sistemul public de sanatate este o mare gaura neagra. Nu putem spune ca sistemul este subfinantat. In 10 ani nu am construit niciun spital nou, iar cei mai buni medici, din cauza proastei salarizari au plecat in afara, in jur de 4000-5000 de medici. Avem o mare problema in ce priveste reformarea sistemului public. Nu avem nevoie de spitale in fiecare orasel mic sau comune. Insa, avem nevoie de un ambulatoriu. In schimb, in orasele resedinte de judet avem nevoie de 40 de spitale care sa fie competitive si comparabile cu marile spitale din lume. In resedintele de judet sa avem aparatura de ultima generatie. La nivelul municipiului Brasov putem sa avem un spital care sa raspunda in timp real oricarei solicitari. Trebuie sa venim si cu zona de servicii, avem peste un milion de turisti anual. Sa avem aeroport, sa avem un drum expres daca nu se poate autostrada, sa avem trenuri rapide, sa avem servicii de calitate„, a punctat Remus Borza.
Jumatate din terenurile din Romania a fost vandute strainilor
Daca in trecut Romania era cunoscuta ca fiind „granarul Europei”, in prezent tara noastra importa legume si fructe din strainatate.Remus Borza, candidatul ALDE la Camera Deputatilor, il acuza pe premierul Dacian Ciolos de neimplicare, mai ales in ce priveste procesul de instrainare a terenurilor din Romania. Avand informatii si statistici privind terenurile din tara, Dacian Ciolos, in calitatea sa de comisar european pe agricultura, nu a facut nimic pentru a stopa vanzarea pamantului romanesc.
„Suntem singura tara din Europa care si-a batut joc de o maniera inconstienta si criminala de resurse. Razboaiele secolului 21 se duc pe resurse. Resursele de hrana si resursele minerale. Romania a fost candva granarul Europei. Astazi importam tot, importam legume, importam faina si am ajuns ca jumatate din fondul arabil sa fie in mainile strainilor. In Romania mai cultivam 6 milioane de hectare. Din aceste 6 milioane de hectare, 3 milioane sunt in mana olandezilor, austriecilor, arabilor, etc. Prin venele taranului roman curge pamant si nu sange. Sute de ani s-a rasculat pentru bucatica lui de pamant. Acum, pamantul de la talpa tarii este in mana strainilor. Dacian Ciolos a fost comisar european pe agricultura, a avut informatii, a avut statistici si evolutia acestui proces de vanzare de tara. Nu a luat nicio masura. Trebuia sa legifereze cum a facut Polonia, cum a facut Ungaria, nu sa dea vina pe primari. Celelalte tari din jurul nostru si-au protejat si capitalul autohton. Nu vin romanii in Germania sa faca drumuri, nici in Franta. Numai la noi sa vina altii. Dacian Ciolos putea sa semnaleze aceste probleme”, a adaugat Remus Borza.
Nu am vazut vreun director de multinationale plimbat cu catusele la mana
Seful ALDE Brasov a vorbit si despre modul in care isi fac treaba reprezentantii justitiei din Romania. Acesta nu intelege de ce conducatorii firmelor din Romania sunt anchetati de procurori, iar directorii multinationalelor trag tepe si fac ilegalitati pe teritoriul tarii, dar nu patesc nimic.
„Este al cincilea judet din Romania raportat la produsul intern brut pe cap de locuitor, 9800 de Euro venit pe cap de locuitor. Din punct de vedere al veniturilor, la nivelul Brasovului, nu ne putem plange. Putem sa ne plangem ca a disparut capitalul romanesc. Uitati-va ce s-a intamplat cu Bechtel, dar si alte firme straine care au dat tepe prin Romania de multe milioane de euro. Au facut la 20-25 milioane de euro kilometrul de autostrada care, dupa un an, a intrat in reparatie. Va dau un exemplu, drumul E 85 facut de Umbrarescu, acum vreo 12 ani. Este coala de hartie si acum, facut foarte bine. Statul a fost muma pentru straini si ciuma pentru romani. Nu am vazut niciun director de multinationala plimbat cu catusele pe la televizor, insa pe cei romani ii vedem zilnic„, a explicat candidatul ALDE.
ALDE Brasov isi doreste un scor cu doua cifre la alegerile parlamentare
Liderii ALDE Brasov sunt destul de optimisti in ce priveste alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Daca la alegerile locale ALDE a mai avut nevoie de aproximativ 50 de voturi pentru a intra in Consiliul Local, pentru alegerile parlamentare, conducerea isi propune sa obtine intre 8 si 10 procente.
„Suntem o organizatie mica, dar putem mai mult decat atat. Trebuie mai multa determinare si implicare. Suntem optimisti, suntem pe un trend pozitiv, speram intre 8 si 10%, adica un scort cu doua cifre. Noi avem mai mult de recuperat raportat la rezultatul rusinos din vara. Astazi avem o echipa, avem cu cine. Sunt oameni seriosi, oameni onesti care au confirmat. Domnul profesor Marius Oprea, domnul senator Ioan Ghise, doamna Bratosin, sper sa fim convingatori. Pe municipiu sunt probleme cu ALDE Brasov. Brasovul ca judet este liberal. Sunt 177 de sectii de votare pe Brasov, speram sa le acoperim cu reprezentanti. Am facut si ceva schimbari la organizatia municipala. Domnul dr. Popa a preluat organizatia municipala„, a conchis Remus Borza.
Remus Borza a venit si cu un sfat pentru romani. „Sa terminam cu smecheria. In smechereala noastra, toti ne imbolnavim, ne dam handicapati, suntem o natiune de asistati. Avem sute de mii de inspectori sociali. Ne ducem cu o cafea la doctor sa ne pensionam anticipat. Ar trebui sa terminam cu acest mod parazitar, sa punem osul la munca. Munca este cheia propasirii noastre ca individ„, a incheiat candidatul ALDE la Camera Deputatilor.