Primăria comunei Drăgoeşti execută lucrări de regularizare pe Gârla Dejasca din satul Geamăna

duminică, 13 noiembrie 2016

 

În această perioadă, Primăria comunei Drăgoeşti execută în colaborare cu SGA Vâlcea lucrări de regularizare pe Gârla Dejasca în satul Geamăna. De asemenea, administraţia locală acţionează pentru defrişarea vegetaţiei lemnoase de pe marginea drumurilor de interes local şi a drumurilor care duc către terenurile agricole ale cetăţenilor pentru a asigura buna circulaţie a autovehiculelor a utilajelor şi a autospecialelor Ministerului de Interne când au intervenţii în aceste zone, totodată continuă şi cu reabilitarea acestora. În fine, administraţia locală execută în colaborare cu societatea Conpet lucrări în aval de podul de la Buciumeni. În luna septembrie, au demarat lucrările de canalizare şi dalare a torentului din zona Bolovăneanu Vasile (Moldovici) - Grigoraş Neculae - Islaz. Tot atunci, Primăria Drăgoeşti a început programul de cadastru al imobilelor şi carte funciară cu finanţare de la bugetul de stat. Pentru acest an, sunt prevăzute circa 800 de imobile cu o suprafaţă de 224 hectare, cadastrarea urmând să coste 50.040 lei. Programul naţional de cadastru va continua şi în anul următor înregistrarea imobilelor. În data de 25 august 2016, primarul liberal al comunei Drăgoeşti, Gheorghe Melente, a semnat un contract în valoare de circa 502.000 lei pentru refacerea drumurilor de interes local Olăreasa, Gogorica, Viezuini, Stăvăreşti, Văcăroiu şi Pănoiu: „Avem în vedere decolmatarea şi refacerea a trei canale pentru scurgerea apelor pluviale în punctele Bolovăneanu, Broscar şi Harca. Lucrarile vor avea următoarele operaţii distincte: construcţie rigole betonate pe 1156 mp, montaj podeţe tubulare - 9 bucăţi, reprofilare drum şi încărcare balast şi piatră spartă, săpătură pământ cu decolmatare Harca pe 1500 metri, Broscar pe 500 metri, Bolovăneanu - Iszlaz pe 200 metri. Ceea ce trebuie remarcat este construcţia de rigole şi şanţuri betonate pe drumuri în pantă soluţie ce garantează o stabilitate mai bună a drumului în faţa apelor pluviale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe