Festivitatea ceauşistă de lansare a candidaţilor PNL la alegerile parlamentare, organizată la sala mare a CJ Vâlcea, a fost boicotată de un director liberal de instituţie, care a refuzat să vină la o... „expoziţie chinologică” cu rase inferioare.
Puţină lume ştie că din completul de trei judecători de la CEDO, care a dat soluţia în cazul primarului Râmnicului, Mircia Gutău, s-a aflat şi românca Iulia Motoc, soţia actualului ministru al Apărării, Mihnea Motoc. Iulia Motoc este judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului şi a fost membru al Comitetului pentru Drepturile Omului. Este profesor universitar în cadrul Universității București și avocat în cadrul Baroului București. Iulia Motoc a fost judecător la Curtea Constituțională a României între anii 2010 și 2013. În octombrie 2013 a fost aleasă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Pe data de 18 decembrie 2013 a depus jurământul și a fost oficial desemnată judecător.
S-ar părea că forţat de lege, Dumitru Nicu Cornoiu şi-a dat demisia din funcţia de director al AJOFM Vâlcea. Având în vedere înscrierea în cursa electorală, din postura de independent la Camera Deputaţilor şi luând în considerare vârsta de pensionare, Cornoiu a renunţat definitiv la fotoliul călduţ de şef al Agenţiei de Şomaj. Mai spunem doar că Dumitru Cornoiu a fost ocolit de noroc la tragerea la sorţi privind ordinea pe buletinele de vot, fiind aruncat chiar... pe ultimul loc.
Președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, este din ce în ce mai disperat! Ipochimenul galben a început să posteze comentarii veninoase la postările de pe facebook ale ziariștilor vâlceni, care au anunțat dezertările liberalilor Geani Man și avocatul Lupu. Lovit de o furie oarbă, Buican și-a dat arama pe față și i-a amenințat pe foștii colegi de partid că îi va da pe mâna instituțiilor de forță ale statului pentru presupuse afaceri dubioase. Remarcăm încă o dată ipocrizia și lipsa de fair play a liderului liberal: dacă știa că Man și Lupu comit ilegalități de ce nu le-a devoalat până acum marele mahăr Buican?! Dacă nu ar fi plecat de la PNL la PSD probabil că nu ar mai fi fost nici o problemă! Jenant, ca întotdeauna Mr. Buiky!
Prin procesul verbal din data de 9 noiembrie 2016, Comisia de selecţie din cadrul Primăriei Râmnicului pentru evaluarea documentaţiilor depuse în baza anunţului de selecţie parteneri privaţi din 24 octombrie 2016, numită prin dispoziţia primarului nr. 3018/8 noiembrie 2016, a hotărât ANULAREA procedurii de selecţie parteneri privaţi pentru încheierea unui acord de parteneriat în vederea elaborării şi implementării unui proiect ce va fi depus în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, apel de proiecte POCU/85/5/1 „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală” - oraşe/municipii cu populaţie de peste 20.000 locuitori - Regiuni mai puţin dezvoltate, motivat de faptul că niciun operator economic nu a depus până la termenul limită de mai sus dosar de candidatură.