La festivităţile prilejuite de inaugurarea Pieţei Centrale, primarul Mircia Gutău a declarat de mai multe ori că l-a invitat şi pe fostul primar interimar al Râmnicului, Ion Gigi Matei, însă acesta nu ar fi răspuns la telefon în ziua cu pricina. Numai că I.G. Matei se jură că pe telefonul mobil nu a avut nici un apel pierdut de la Mircia Gutău şi că în toată perioada de dinaintea inaugurării Pieţei Centrale s-a aflat prin Râmnicu Vâlcea. Oricum, primarul Gutău a fost „fair-play” şi a recunoscut în discursul festiv aportul lui Ion Gigi Matei la demararea acestei investiţii importante.
Un „paradox” continuă să existe în Râmnicu Vâlcea, un municipiu care se chinuie de peste patru ani să aibă o gară modernă. Cu chiu, cu vai, abia au fost finalizate lucrările, dar gara cea nouă tot nu şi-a deschis porţile pentru călători. Se aude că nu există încă aviz eliberat de către ISU Vâlcea, în timp ce funcţionarele de la casele de bilete se află... la „cursuri de perfecţionare” pentru a deprinde „mersul” calculatoarelor. Ruşine CFR şi Ministerul Transporturilor pentru bătaia de joc la adresa călătorilor!!!
Baronul din comuna Ioneşti, Constantin Neagoie, continuă să sfideze bunul simţ şi dă mereu cu flit autorităţilor statului cu atribuţii de control. Ultima „ispravă” a lui Neagoie a fost omiterea din declaraţia de avere a unei suprafeţe de pădure de peste 88 de hectare în satul Guguianca. Ce părere au despre acest fapt inspectorii ANI?
După tot scandalul salariilor de sute de mii de euro încasate de administratorul special al Oltchim, Bogdan Stănescu, Ministerul Economiei ar trebui URGENT să-l dea afară de la combinatul chimic şi să numească aici un om profesionist şi cu o integritate fără cusur. Potrivit legii insolvenţei, numirea administratorului special să face de către acţionarul majoritar sau unic al societăţii aflate în insolvenţă. Punct.