Șpârle și șopârle, 02.06.2016

miercuri, 1 iunie 2016
  • La fel ca amicul său politic din PNL care candidează nestingherit din partea liberalilor la Primăria Şirineasa, ipochimenul din Alunu, Vasile Boeangiu, sfidează fără nici un fel remuşcări decizia de incompatibilitate a ANI şi îşi vede mai departe de campania electorală. Prin diverse spoturi publicitare la nivel naţional, PNL se laudă că nu a pus candidaţi urmăriţi penal sau cercetaţi pentru incompatibilităţi, însă are la Vâlcea trei exemple clare de încălcare a legii şi a statutului partidului. Sub bagheta „dirijorului” Buican, liberalii vâlceni şi-au bătut joc de „codul deontologic” al PNL, prin includerea pe listele de candidaţi la alegeri a lui Gică Păsat (la Consiliul Judeţean), a lui Dan Săraru (la Primăria Şirineasa) şi a lui Vasile Boeangiu (la Primăria Alunu).

 

  • În atenţia Ministerului Educaţiei: primarul pentru încă doar câteva zile al oraşului Berbeşti, Vintilă Chelcea, refuză să folosească microbuzul şcolar modern pe care l-a primit gratuit de la Guvern încă din... septembrie 2015. În tot acest timp, elevii au folosit nişte „hârburi” de maşini sau au străbătut pe jos distanţe mari pentru a ajunge la şcoli.

 

  • În ultimele săptămâni, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Gheorghe Păsat, a fost văzut aproape zilnic prin localităţile Vâlcii, dar exclusiv în... campanie electorală, alături de deputatul Buican şi camarila sa. Nu ştim dacă există vreo comisie de disciplină care să-l „taxeze” pe Păsat, însă atunci când mai trece pe la instituţie îşi face timp pentru a încropi tot felul de comisii de disciplină îndreptate vădit împotriva unor directori de instituţii din subordinea Consiliului Judeţean care nu mai răspund la comenzile politice aberante ale liberalilor.

 

  • Serviciul de Evidenta a Populatiei din cadrul Consiliului Județean Vâlcea este condus interimar de catre politruca galbenă Branescu Mihaela Gabriela, care a sustinut examenul pentru ocuparea acestei functii si nu l-a promovat. Cercetatul penal de la CJ, Gică Păsat, pentru merite deosebite in cadrul PNL i-a prelungit mandatul colegei de partid cu inca 3 luni probabil tinand cont si de ”nota obtinuta„. Este drept ca PNL Valcea promoveaza numai ”oameni de valoare„ – după cum se observă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe