Predică la Duminica a VI-a după Paşti (a Orbului din naştere)

„În vremea aceea, trecând Iisus, a văzut un om orb din naștere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu ţină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi să te speli în scăldătoarea Siloamului, care se tâlcuieşte: trimis. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină, a uns ochii mei şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbăta în ziua în care Iisus a făcut tina şi i-a deschis ochii. Deci, iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tina a pus pe ochii mei, m-am spălat şi văd. Însă unii dintre farisei ziceau: Acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis, deci, orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că Prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns, însă, părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb; dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale ca, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea, au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci, au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta e păcătos.

A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu că, fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-l ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu îi ascultă pe păcătoşi; dar, dacă este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. Dacă n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Cel ce vorbeşte cu tine, Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne! Şi s-a închinat Lui”. (Ioan 9, 1-38)

Hristos a înviat!

Evanghelia Duminiciia șasea, după Praznicul Învierii Domnului, continuă şirul pericopelor evanghelicecare prezintă o mulţime de vindecări săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care a tămăduit boala unui om paralizat, a vindecat afecţiunea nestatornică şi credinţa confuză a femeii samarinence şi a locuitorilor cetăţii Sihar din Samaria.

În duminica de astăzi,minunea se săvârșește în viața unui om care se născuse orb și care primește darul vederii. Pericopa evanghelică nu descoperă însă doar puterea dumnezeiască a Mântuitorului, ci și curajul, sinceritatea și loialitatea celui care fusese privat de a contempla frumusea creației.

De orbire Domnul i-a vindecat pe oameni în repetate rânduri, însă, dacă în evangheliile sinopticevindecarea apare ca răspuns al iubirii milostive a lui Dumnezeu față de cei care Îi solicitămila și tămăduirea„Doamne, să se deschidă ochii noștri”(Matei 20,33), în această pericopă evanghelică initiativa aparține Mântuitorului Iisus Hristos.Era firesc,de altfel, ca un orb din naștere, ajuns la maturitate, să nu ceară un lucru despre care nimeni să-i nu-i fi vorbit vreodată că ar fi posibil. Drama va fi exprimată, admirabil și inspirat totodată, de către imnograful slujbei de duminică:„Nu sunt în stare săîntreb când este noapte și când este zi. Picioarele mele nu mai pot răbda poticnirile de pietre; că n-am văzut soarele strălucind, și nici chipul Celui Ce m-a zidit. Ci mă rog Ție, Hristoase Dumnezeule: Caută spre mine și mă miluiește!” (Stihirile orbului, I, gls. 2).

Întâlnirea celui ce nu avea darul vederii trupești cu Hristos Domnul și grupul Sfinților Apostoli și ucenicilor care-L însoțeau, devine un prilej de reflecție asupra cauzalității bolii: asumarea pedepsei divine pentru păcatele părinților sau urmarea firească a propriilor păcate.Amândouă variantele întrebării aveau ceva reprobabil, pentru că, pe de o parte, Dumnezeu nu l-ar fi osândit din pricina păcatelor părinților, pentru că nu pedepsește pe un om în locul altuia, iar pe de altă parte, omul nu poate păcătui înainte de naștere. Mântuitorul Iisus Hristos a răspuns că nu a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci s-a născut orb pentru ca să se arate în el lucrarea lui Dumnezeu.

Răspunsul neașteptat al Mântuitorului continua de fapt aspectele revelate în capitolul anterior al Evangheliei Sfântului Ioan, prin care îndemna poporul evreu, abătut de la calea cea dreaptă, spre dumnezeiasca cunoaștere a Tatălui și a existenței Sale mai înainte de veci: „Nu mă știți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu; dacă M-ați ști pe Mine, ați ști și pe Tatăl Meu” (Ioan 8,19).

Prezentarea lucrării mântuitoare continuă așadar în pericopa de astăzi,unde Domnul le descoperă că „Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii” (Ioan 9,4-5).Și iată că un vas de tină primește nu doar cuvânt tămăduitor cum primise paraliticul, ci este părtaș unei minuni în care Mântuitorul lucrează cu mâinile și gura Sa,este părtaș unei noi creații, întrucât lucrătorul este Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Care, la Facerea lumii, S-a aplecat şi a luat ţărâna din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă(Facere 2, 7).

După ce i-a uns ochii cu tină, Iisus l-a trimis pe cel orb la scăldătoarea Siloamului. Nu l-a tămăduit pe loc, nu i-a făgăduit că se va vindeca, ci l-a trimis ca să-i încerceascultarea şi credinţa. Cu ochii acoperiți de tină se plimba prin cetate, atrăgând și mai mult atenția celor din jur, dar și curiozitatea.Ajutat probabil de cunoscuți sau de părinți, orbul nu a arătat nici o ezitare, ci a făcut ce i s-a cerut, adică a mers îndată acolo unde a fost trimis șis-a dovedit a fi mai ascultător şi mai credincios decât mulți dintre cei care aveau vedere fizică, dar nu aveau şi vedere duhovnicească.

După ce s-a spălat în scăldătoarea Siloamului, împlinind cu multă smerenie şi multă credinţă ceea ce Iisus i-a poruncit, orbul din naştere s-a vindecat, a devenit văzător, iar multă lume care l-a văzut, l-a recunoscut.

Scăldătoarea Siloamulprefigurează așadarTaina Sfântului Botez, pentru că atunci vedem cu adevărat, când ieșim din apa tainică a Botezului, atunci ne strălucește lumina harului, când puterea acestei taine spală necurăția și întinăciunea păcatului. Discret, Mântuitorul îi îndemna de fapt pe toți evreii să alerge către Siloam, către împărăția cerurilor.

Evreii însă, nu doar că nu-I urmeazăFiului lui Dumnezeu, ci, ca unii care nu-și pot reveni din șoc, și într-adevăr nu se auzise ca un orb din naștere să primească darul vederii în chip minunat, caută săse încredințeze din mărturiile vecinilor, a celor care-l văzuseră mergând spre scăldătoare dacă într-adevăr el este orbul din naștere.Îl duc pe acesta la farisei, Îi contestă Mântuitorului puterea dumnezeiască de a face minuni spunând „Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni” (Ioan 9,16), amenință chiar că dacă cineva va mărturisi „că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă” (Ioan 9,22), fac tot felul de presiuni asupra celui ce fusese orb „Dar tu ce zici despre El, că ți-a deschis ochii?”(Ioan 9,17). Combătând adevărul, evreii îl fac însă să strălucească și mai tare, căci cel vindecat susține că Iisus „proroc este” (Ioan 9,17).

Presiunile continuă și asupra părinților. „Remarcațirăutatea cu care îiîntreabăei– subliniazăSfântulIoanGură de Aur - căcicefacei? Făcându-i săintreînmijloculadunăriipentru a-i înfricoșa, eiîiîntreabă, zicând cu un ton asprușifuriosșirăpitor: „Acestaestefiulvostrudespre care zicețică s-a născut orb? Deci cum vede el acum?” (v.19). Șiei n-adaugă: care era maiînainte orb; darcezicei? „Care zicețică s-a născut orb?”.Cași cum ei s-ar fi fățărnicitpentruaîntărilucruluiIisusHristos.… Eiîiîndeamnăîndouăfelurisă-i negefaptulșicuvinteleacestea: „Cespunețivoi?”,șiprinacestea: „Deci cum vede el acum?”. Evreii pun treiîntrebăritatăluișimameiorbului: dacăacesta era fiullor, dacă el a fost orb, și cum și-a dobânditvederea?

Tatălși mama nu răspunddecât la primeledouă, a treia o lasăfărărăspuns. Șiceeacecontribuiemaiminunatsăconfirmeminuneacaadevărată, estecănimenialtuldecâtorbul care și-a primitvederea, și care era vrednic de credință, nu o dovedeșteși nu vesteștefelulîncare l-a vindecatIisusHristos”.

Curajul mărturisirii nu este moștenit de la părinți, ci este darul Duhului Sfânt în om. Devine atât de insistent, încât încearcă să-i lămurească pe farisei despre puterea dumnezeiască a lui Iisus, zicând că dacă Iisus nu ar fi de la Dumnezeu, El nu ar putea face minuni (cf. Ioan 9, 33), deoarece dacă Iisus ar fi un om păcătos, Dumnezeu nu L-ar asculta.„Dar cărturarii „culţi” nu vor să vadă acest lucru – observă Sfântul Teofan Zăvorâtul - şi caută să evite consecinţele lui; dar întrucât nu reuşesc, se întorc către simplitatea necărturărească îndemnând-o astfel: „Dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că Omul Acesta este păcătos”.Simplitatea credinţei nu poate să facă legătura între păcătoşenie şi săvârşirea de minuni, spunând asta pe faţă: „Dacă este păcătos, nu ştiu; un lucru ştiu: că eram orb, iar acum văd”. El le mai spune: „Voi nu ştiţi de unde este El” (Ioan 9, 30), adică de unde vine puterea Lui făcătoare de minuni. Prin urmare, dacă Iisus n-ar fi trimis de la Dumnezeu, n-ar fi putut face această minune. Văzând fariseii că orbul devine mărturisitor al lui Hristos şi posibil ucenic al Lui, l-au ocărât şi l-au dat afară din sinagogă. Însă, după ce acesta a fost ocărât şi exclus din sinagogă pentru că devenise mărturisitor al puterii Lui dumnezeieşti vindecătoare, Iisus l-a întâlnit pe cel ce l-a vindecat şi i-a zis: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Iar el a întrebat: cine este ca să cred în El? Mântuitorul i-a răspuns: Cel pe care îl vezi în faţa ta. Iar orbul a mărturisit şi a zis: Cred. Şi s-a închinat Lui” (cf. Ioan 9, 35-38).

Sfântul Chiril al Alexandriei remarca că „fostul orb e prompt în mărturisirea credinței și fierbinte în evlavie. Iar deoarece a cunoscut prezența si a văzut pe Fiul cu adevărat Unul-Născut, I s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu. Căci, deși Il vedea în trup, neavând slava cuvenită lui Dumnezeu, era luminat în inimă de puterea și stăpânirea aflate în El. De aceea e înălțat în mod corespunzător Lui la gânduri înțelepte și bune și-și închipuie frumusețea firii Lui dumnezeiești și negrăite. Căci nu s-ar fi închinat ca lui Dumnezeu dacă n-ar fi crezut că e Dumnezeu, fiind condus de minunea săvârșită cu sine la o astfel de cugetare”.Aşadar, cel care fuese orb mărturisește dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos, ca unul care odată cu vindecarea își mărturisește și credința, experiență a vederii celor nevăzute. Orbul primește darul vederii celor dumnezeiești, iar fariseii, deși văd trupește, rămân orbi în cele duhovnicești.

Să căutăm să privim și noi spre „Soarele nematerial, al dreptății, Hristos Dumnezeu, Care celui din naștere lipsit de lumină i-ai luminat atât ochii trupului, cât și pe cei ai sufletului, cu preacurată atingerea Ta, luminând și ochii noștri cei sufletești, arată-ne fii ai zilei, ca să grăim Ție, cu credință: Mare și negrăită este milostivirea Ta spre noi, Iubitorule de oameni, slavăȚie!” (Slava Stihirilor vecerniei).

Pr. Constantin Olariu