Vindecaţi cu lipitori! Hirudoterapia, un tratament sângeros de eficient

vineri, 8 aprilie 2016

Aplicată cu succes de mii de ani în tratarea a numeroase boli, terapia cu lipitori, numită ştiinţific hirudoterapie, este recunoscută în multe ţări dezvoltate drept una dintre cele mai benefice metode complementare de tratament. Astfel se face că în Rusia, Statele Unite ale Americii, Germania, Marea Britanie, Franţa, China sau Turcia, hirudoterapia este folosită pe scară largă, prin decizie guvernamentală, în majoritatea spitalelor de stat.
În România, în schimb, Legea terapiilor alternative, adoptată în anul 2007, nici măcar nu include această metodă de tratament în rândul terapiilor complementare. Cu paşi mici, dar cu eforturi mari, însă, situaţia începe să se schimbe, primul pas fiind înfiinţarea Asociaţiei Române de Hirudoterapie.

Lipitorile, comoară naţională în Rusia

„Totul a pornit de la o vizită la nişte prieteni din Moscova. Spre surprinderea mea, am observat că în Rusia hirudoterapia este o latură foarte dezvoltată în rândul terapiilor alternative. Pe lângă cercetarea şi tratamentele propriu-zise, specialiştii slavi predau şi cursuri de iniţiere şi formare în terapia cu lipitori. Practic, în Rusia, lipitorile sunt considerate comoară naţională. Pentru că medicina era o pasiune mai veche a mea, am decis să urmez un astfel de curs. Am fost uimit, pentru a doua oară într-un interval scurt de timp, de seriozitatea şi profesionalismul acestor specialişti. Primele lucruri pe care le-am făcut atunci când m-am întors în ţară au fost să scriu o carte în care să prezint principalele avantaje ale hirudoterapiei şi să înfiinţez ARH-ul”, explică Florin Grigore cum a luat naştere toată această poveste.

Cum ne vindecă micii vampiri

Atunci când o lipitoare muşcă şi începe să sugă sângele pacientului, la nivelul creierului se declanşează un mecanism automat în urma căruia organismul începe să producă sânge nou. Astfel, are loc o înnoire a sângelui. „Este ceea ce noi numim efectul mecanic. Are loc, apoi, un efect chimic, deoarece este demonstrat faptul că, atunci când muşcă, lipitoarea introduce în organismul nostru aproximativ 150 de enzime cu rol benefic. Mai mult, eliberează şi serotonină (hormonul „fericirii”) şi o substanţă numită hirudină, benefică pentru micşorarea cheagurilor de sânge şi pentru subţierea sângelui. Vorbim şi de un efect acustic, ceea ce înseamnă că lipitoarea creează anumite unde de joasă frecvenţă, specifice fiecărui pacient, dar şi afecţiunii de care acesta suferă. Dacă punem o lipitoare medicinală pe o zonă oarecare de pe corp, vedem că în toate cazurile ea se va deplasa doar către o anumită zonă. Este vorba despre zona afectată sau de proiecţia organului bolnav la nivelul pielii. Astfel, lipitoarea acţionează doar în zonele active”, mai spune Florin Grigore.

De la infertilitate la atacuri de panică

Considerată nu de puţini specialişti terapia viitorului, hirudoterapia şi-a dovedit eficienţa în numeroase afecţiuni. Pentru că simpla lor enumerare ar umple fără îndoială toată pagina, ne vom mărgini la a spune că în ţara noastră tratamentele empirice din bătrâni cu lipitori erau folosite pentru varice şi pentru reducerea tensiunii arteriale. Deşi în cazul tensiunii arteriale nu se ştia exact care este modul în care acţionează, oamenii observau că după ce se lăsau în voia câtorva lipitori pentru o perioadă scurtă de timp se simţeau mult mai relaxaţi şi mai bine. Cercetările moderne sunt cele care au arătat că micii doctori sunt benefici împotriva artritei, infertilităţii, diabetului, hepatitei, migrenelor, bolilor cardiovasculare, stomatologice, ale sistemului digestiv, ginecologice, oftalmologice, urologice şi de piele. Lista nu este completă, însă.

Împărţire pe ţări

Pentru că este un domeniu vast, de-a lungul anilor fiecare ţară s-a axat cu precădere pe câte un subdomeniu al hirudoterapiei. Astfel, în SUA s-a dezvoltat foarte mult folosirea lipitorilor medicinale în chirurgia recuperatoare plastică. În Europa, hirudoterapia este folosită în special în afecţiunile reumatice şi în cele endocrine. „În Rusia, anul trecut, la Spitalul de Oftalmologie din Moscova, au fost trataţi prin hirudoterapie în jur de 10.000 de pacienţi”, adaugă specialistul citat. Tratamentul cu lipitori nu se foloseşte pentru pacienţii cu SIDA, cu anemie severă, pentru femeile însărcinate sau pentru cele aflate în perioada menstruală.

Primul centru de hirudoterapie din România

În Galaţi urmează să fie deschis primul Centru de Tratament şi Estetică prin Hirudoterapie din ţară. „Am făcut deja toate demersurile şi sperăm ca până la sfârşitul lunii iulie să putem deschide centrul. Urmează apoi un centru asemănător în Capitală. Sunt convins că toţi cei care vor încerca vor fi uimiţi de rezultatele şi efectele resimţite chiar după prima şedinţă. Costul unei şedinţe va fi de aproximativ 50 de lei, indiferent de numărul de lipitori folosite. În funcţie de afecţiune, poate fi nevoie de un număr de 3 până la 10 astfel de şedinţe, la o distanţă de 3 sau 4 zile una de alta”, spune Florin Grigore.

Cercetări sortite eşecului

Mai multe echipe de oameni de ştiinţă din Israel şi Statele Unite ale Americii au încercat în ultimii ani să reproducă în laborator unele dintre enzimele găsite în saliva lipitorilor. Din cauza complexităţii mari a moleculelor acestor enzime, însă, toate încercările au fost sortite eşecului. Studiile din cele două ţări au absorbit deja fonduri de ordinul milioanelor de dolari, fără niciun rezultat, însă. Situaţia este asemănătoare cu cea a cercetătorilor care au încercat, din nou fără succes, să reproducă în laborator structura firului din pânza de păianjen.

Sankt Petersburg, prima fermă de lipitori

În Rusia, la Sankt Petersburg, în anul 1926, exista deja prima fermă de lipitori medicinale din lume. Tradiţia hirudoterapiei era, însă, mai veche în această ţară, deoarece în timpul războiului Crimeii (1853-1856), din cauza lipsei cronice de medicamente, medicii militari ruşi tratau soldaţii răniţi cu lipitori.

Fără tutun, alcool şi parfum

După o şedinţă de hirudoterapie nu trebuie să facem efort, să mâncăm gras să fumăm sau să bem alcool. De altfel, lipitorile sunt foarte sensibile la mirosul de tutun, alcool şi parfum, refuzând să muşte o persoană la care simt aceste mirosuri.

În Rusia, lipitorile, detectoare de minciuni

În Rusia, unii oameni de afaceri ţin pe masă în timpul întâlnirilor un borcan cu lipitori. Dacă viermii îşi schimbă brusc comportamentul, acesta este un semn că viitorul partener de afaceri nu este cinstit, că ascunde lucruri. Multe afaceri mor astfel înainte să se nască.

250 de dinţi şi zece ochi

Lipitoarea are nu mai puţin de 250 de mici dinţi şi cinci perechi de ochi. Deşi există peste 600 de specii, pentru tratamente sunt folosite doar două: hirudo medicinalis şi hirudo oficinalis. "Lipitorile pe care le folosim în tratamente sunt importate din Rusia. Cele din natură nu sunt recomandate, deoarece riscăm să ne alegem cu multiple boli", spune Florin Grigore.

Galaţiul şi tradiţia tratamentului cu lipitori

Câţiva farmacişti ai comunităţi franceze care trăia la începutul secolului al XX-lea la Galaţi colectau lipitori de la pescarii din zona Bădălan. Pentru puţinii bani oferiţi, pescarii intrau în baltă şi aşteptau ca lipitorile să-i muşte. Farmaciştii vindeau apoi viermii pe bani buni felcerilor, care îi foloseau în diverse tratamente. Pentru a fi refolosite, lipitorile erau stoarse de sânge cu unghia mare, pe un strat moale de cenuşă. Apoi, erau păstrate în borcane pentru următorul pacient. Lipitorile medicinale importate astăzi din Rusia sunt de unică folosinţă.

Linia faraonilor, salvată de un medic necunoscut

Prima consemnare despre lipitori datează din anul 200 î. Chr, atunci când farmacologul Nicandru din Colofan a constatat că micuţa vietate este benefică în diverse maladii. Legenda spune că regina Egiptului, Cleopatra, care suferea de infertilitate, a acceptat să fie tratată de un medic necunoscut până atunci, Kleomana. După ce a folosit lipitorile, a reuşit să rămână însărcinată. Drept răsplată, Cleopatra a ordonat ca pereţii mormintelor faraonilor egipteni să fie decorate cu lipitori. Ulterior, tratamentele cu lipitori au fost la mare căutare în epoca renascentistă. Pe cale indirectă, astfel de tratamente empirice s-au răspândit, de-a lungul secolelor, în mai toate culturile.

 

http://www.viata-libera.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe