Un excepţional tratat de gnoseologie patristică elaborat de ÎPS Varsanufie

Un excepţional tratat de gnoseologie patristică elaborat de ÎPS VarsanufieDe aproape 90 de ani, problema cunoașterii a devenit preocuparea principală a gândirii filosofice și a stimulat o concentrare în această direcție a dogmaticii creștine.

Epistemologia este un domeniu de meditație spectaculos fiindcă pune o serie de întrebări cu privire la posibilitatea omului de a surprinde adevărul cu mijloacele sale între care la loc de cinste se află limbajul. Filosofia limbajului a izbucnit o dată cu Wittgenstein, Quine, Davidson, Frege sau Carnap și a uimit o lume care credea până în acel moment că lucrurile fuseseră clarificate de Kant și totul e bine.

Nu era chiar atât de bine, cel puțin asta ne semnalează Tractatus logico – philosophicus al lui Wittgenstein, apărut în 1921, cu obscuritățile lui și cu afirmațiile scânteietoare care stupefiază.

Pentru filosofi, situația rămâne dificilă și după aproape un secol de filosofie a limbajului, scepticismul alungat pe ușă intrând întotdeauna pe fereastră.

Nu aceeași angoasă o trăiesc însă teologii creștini, a căror abordare christică potrivit căreia adevărul se află în treime cu viața și calea, plus cunoașterea euharistică individuală le deschide o cale regală de abordare a tuturor întrebărilor în mijlocul cărora filosofia pare că se rătăcește.

În această direcție se plasează arhiepiscopul de Râmnic, ÎPS Varsanufie, cu tratatul său de gnoseologie creștină intitulat Aceasta este viața veșnică.

Autorul este modest și își subintitulează cartea studii de gnoseologie patristică, în realitate fiind vorba despre un tractatus logico – theologicus pe cât de clasic în echilibru, pe atât de proaspăt și inventiv în dinamica ideilor.

Un excepţional tratat de gnoseologie patristică elaborat de ÎPS VarsanufieÎPS Varsanufie scrie economic, sobru și clar. Principiul tratatului este enunțat din primul paragraf:

„Teologia patristică, în integralitatea ei, ca aprofundare a Cuvântului lui Dumnezeu de Sfânta Scriptură, dezvoltă în chip lămurit coordonatele biblice ale învăţăturii despre cunoaşterea lui Dumnezeu ca realizându-se nu la nivel conceptual, ci la nivelul comuniunii personale.”

Imediat este citat Psalmistul cu al său „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul.”

Creaţia lui Dumnezeu poate fi cunoscută la fel ca şi Creatorul ei ? Gustăm ? Deşi ÎPS Varsnufie nu se referă clar la această ipoteză, sugerează că fără o euharistie profană lumea nu poate fi cunoscută.

Lucrurile pot fi cunoscute prin aceeaşi metodă, arată autorul venind cu un citat din Georgios Mantzaridis despre „omul urcând cu smerenie la mintea viguroasă şi aţintind ochiul inimii spre neobişnuita înţelegere a lucrurilor”.

În gnoseologia creştină inima este un organ al cunoaşterii, ba chiar şi trupul în întregul său, fiindcă aşa cum scrie ÎPS Varsanufie „cunoaşterea lui Dumnezeu nefiind o cunoaştere intelectuală, livrească, ci experierea Cuvântului în viaţa credinciosului, presupune un anumit efort din partea omului; numai după o anumită curăţire a omului, după eliberarea lui de patimi, se poate ajunge către creşterea în cunoaşterea lui Dumnezeu.”

Teologul Varsanufie scrie adeseori cu o vizibilă bucurie şi acest lucru se vede în mod special în capitolul despre Evagrie Ponticul, cel condamnat de Sinodul de la Constantinopol, dar niciodată uitat. De la Evagrie, autorul tratatului decelează plânsul în rugăciune drept o cale a cunoaşterii, încă un argument că în gnoseologia creştină a cunoaşte înseamnă a trăi o experienţă.

Capitolul central este cel consacrat părintelui Isihasmului, Sfântul Grigorie Palama, cel care „demonstrează faptul că Proorocii sunt incomparabili superiori filosofilor, deoarece Proorocii, atât ai Vechiului, cât şi ai Noului Testament au ajuns la contemplarea lui Dumnezeu, în vreme ce filosofii emiteau doar ipoteze despre Dumnezeu”.

„Cuvintele omului nu pot cuprinde Cuvântul, Dumnezeu nu poate fi exprimat prin concepte”, aceasta este teza centrală a tratatului de gnoseologie creştină al ÎPS Varsanufie, un autor care alege să stea permanent cu mulţi paşi în spatele marilor spirite ale Filocaliei din care se împărtăşeşte.

Dacă ar fi să reproşez ceva acestei foarte limpezi şi calde construcţii intelectuale ar fi că are prea puţină materie pur auctorială. ÎPS Varsanufie poate îndrăzni să meargă mai departe, spre exprimarea proprie, fiindcă ori de câte ori am întâlnit-o în paginile acestei lucrări am preţuit-o nespus.

Varsanufie al Râmnicului este un teolog de o mare demnitate şi sobrietate, al cărui talent este bine strunit să nu se reverse dincolo de bordura paginilor.

Suntem curioşi să-l vedem revărsându-se.

Gheorghe Smeoreanu