Marele „lipitor de afişe” liberal, pe numele său Lucian Tănăsescu, a ajuns zilele trecute... preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii Apavil, după demisia intempestivă a lui Mircea Predescu, director economic la Consiliul Judeţean Vâlcea. Se aude că ipochimenul de Tănăsescu „taie şi spânzură” prin Apavil, deşi nu are astfel de atribuţii prevăzute în fişa postului. La un moment dat, Tănăsescu a cochetat cu postul de director comercial al Apavil, însă, până la urmă, nu s-a mai înscris la concurs după ce a auzit că examenul este „pe bune”. Din „sinecurile politice” primite de la liberali (administrator la Apavil şi Servcet), Lucian Tănăsescu a încasat peste 300 milioane de lei vechi. Mai spunem că Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Apavil SA a aprobat recent numirea în calitate de membru al consiliului de administraţie al societăţii pentru un mandat valabil până la data de 6 octombrie 2018 a lui Nicolae Bolovan. Acesta a fost şef la Garda Financiară Vâlcea, iar în prezent lucrează la Serviciul de Ambulanţă.
Dacă factorii de răspundere din Râmnicu Vâlcea (Primărie, Prefectură, Agenţia de Protecţie a Mediului, etc) nu ajung rapid la o înţelegere şi nu lasă orgoliile la o parte, municipiul se va scufunda încet, dar sigur, sub un MUNTE de gunoaie. Toate aceste instituţii ale statului se bat cu pumnii în piept, însă nu oferă nici o soluţie pentru depozitarea gunoiului cât mai aproape de Râmnic şi în condiţii ecologice. S-a trezit „din somn” şi amorţita noastră Gardă de Mediu Vâlcea şi a sancţionat Primăria şi firma Romprest Energy pentru „depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor şi depăşirea capacităţii de depozitare pe platforma de la Râureni”. Repetăm, trebuie purtate discuţii serioase între toţi factorii de răspundere şi găsită cea mai bună soluţie, mai ales acum când vremea de afară s-a înclăzit şi riscă să transforme tonele de gunoaie din oraş în adevărate „bombe de infecţie”.
Partidul lui Mircea Geoană (PSRO) s-a hotărât cu cine va merge la Primăria Râmnicului la alegerile locale din 5 iunie: Constantin Dorobanţu, lider de sindicat la CET Govora. Şi la Drăgăşani s-a stabilit candidatul, în persoana lui Marin Florea (preşedintele Asociaţiei Administratorilor Publici din România), un candidat ce este plasat pe locul doi în sondajele de opinie la Primăria Drăgăşani. Toţi candidaţii PSRO din Vâlcea vor avea parte de o lansare festivă săptămâna viitoare, la Râmnicu Vâlcea, atunci când va veni chiar preşedintele partidului, Mircea Geoană.