Șpârle și șopârle, 18.02.2016

joi, 18 februarie 2016
  • Mai pe ocolite am aflat motivul real al absenţei deputatului Cristian Buican de la reuniunea festivă a Organizaţiei municipale a PNL Râmnicu Vâlcea, desfăşurată la restaurantul Paradis Royal. Întâlnirea a fost iniţiată şi organizată de consilierul local Grigore Crăciunescu, însă Buican nu a venit în virtutea „blatului” pe care îl are încheiat... cu Mircia Gutău pentru Primăria Râmnicului. Reamintim că la eveniment a luat parte toţi reprezentanţii conducerii PNL Vâlcea, numai Buican s-a dat „lovit” şi a spus că a rămas pe baricade la Parlament. De aici, putem trage concluzia unei amânări repetate a deciziei Organizaţiei Judeţene a PNL Vâlcea în cazul candidaturii lui Grigore Crăciunescu la Primăria Râmnicului, organizaţie condusă de eternul Buican....

 

  • Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi, 16 februarie, decretul privind eliberarea din funcţia de judecător cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Drăgăşani a doamnei Emilia Cîrstea - pensionare, la data de 15 martie 2016.

 

  • Vâlceanul „naturalizat” prin Bucureşti, Bogdan Badea, fost secretar de stat in Ministerul Energiei, a fost numit recent de premierul Cioloş şef al Departamentului management de proiect din cadrul Hidroelectrica. Bogdan Badea este puternic sustinut de ALDE. În aprilie 2015 a fost numit membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom. Practic, acum, Badea deţine funcţii şi la OMV Petrom şi la Hidroelectrica. Înainte să ajungă la OMV Petrom a fost membru în consiliul de administraţie al Rompetrol Rafinare. În perioada iunie 2009-iunie 2013 a fost administrator la BNB Renewables Consulting, firma de consultanţă în dezvoltarea proiectelor în sectorul energiei regenerabile, arată Badea în CV-ul său. În perioada august 2007-martie 2009 a fost director de strategie şi dezvoltare la Electrica SA. În aceeaşi perioadă a fost şi membru în consiliile de administraţie de la ENEL Energie Muntenia SA şi ENEL Energie SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe