David, un băieţel de un an şi jumătate, suferă de o boală rară. Părinţii nu au bani de operaţie şi sunt disperaţi!

luni, 29 februarie 2016

Suferinţă fără margini pentru o familie din Vâlcea. Bebeluşul lor de un an şi jumătate suferă de o boală rară, care îi atrofiază muşchii, iar medicii români nu-i dau nici o şansă de supravieţuire. Părinţii au găsit o soluţie în India, însă costul intervenţiei este peste puterile lor. Acum se roagă pentru o minune.

Proaspăt căsătoriţi, soţii Sticlaru au fost în culmea fericirii când au aflat că vor fi părinţii unui băieţel. Totul părea normal până la vârsta de şase luni când au realizat că David are o problemă. Medicii le-au spus că suferă de rahitism, însă după câteva luni de tratament fără rezultat, familia a decis să-i facă micuţului o analiză genetică. Aşa au descoperit diagnosticul crunt.

"Băieţelul are amniotrofie spinală musculară. Am sperat că este e analiza greşită, am vrut să o repetăm la Sibiu am zis că totuşi e o greşeală undeva şi nu este aceasta boala", a spus mama baiatului.

Sfârşită de durere, mama bebeluşului nici nu a putut să-i spună diagnosticul soţului ei.

"Am aflat înaintea soţului meu cu două luni, dar nu am vrut să spun nimic. Nu am putut. Mi-a fost greu să-i spun", a povestit mama in lacrimi.

"Am alergat cu el, am făcut împrumut în bancă să mai alergăm cu el să vedem ceva. La Bucureşti ne-au zis că nu e nicio speranţă", a declarat tatal copilului bolnav.

După îndelungi căutări şi refuzuri, oamenii au găsit pe internet un doctor din India care s-a oferit să-l salveze pe copil printr-o operaţie cu celule Stem. Însă costul acesteia ajunge la 11.000 de dolari. Părinţii nu au aceşti bani şi trăiesc în fiecare secundă cu teama că îşi vor pierde copilul.

Oamenii speră ca oamenii cu suflet îi vor ajuta să-şi salveze bebeluşul.

Vezi şi: Viaţa unui bebeluş de 9 luni atârnă de un fir de aţă. Andrei trece prin chinuri groaznice în fiecare zi

Împreună putem depăși obstacolul financiar și îl putem elibera pe David din chinurile zilnice la care îl supune cumplita boală. Cei care vor să îi ofere o copilărie normală și un viitor frumos pot dona în conturile de mai jos.

RO86BTRLRONCRT0296734301

Titular Alexandra Ionela Sticlaru

telefon contact: 0767206274

Articol scris de Nicoleta Ene

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/david-un-baietel-de-un-an-si-jumatate-sufera-de-o-boala-rara-parintii-nu-au-bani-de-operatie-si-s_275856.html#ixzz41aoJ9Fzs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe