Scrisoare primită pe adresa electronică a ziarului:
Ma numesc Miruta Radu si va scriu in speranta ca cei din conducerea
institutiilor abilitate nu tolereaza asa ceva!
Astazi, in jurul orei 13.00, stateam linistit pe o banca, la
parterul Tribunalului Valcea, langa sala 1 de la parter (arhiva civila),
la banca si masa din hol lucrand la laptop dupa ce am cerut in avans
permisiunea jandarmilor de a alimenta laptopul la o priza din hol.
La un moment dat, un domn nedemn de a purta roba vine tipand la
mine sa ma ridic fiindca acolo este locul dumnealui (stateam acolo de
aproximativ 2 ore). I-am spus ca ma pot da mai incolo sa stea si
dumnealui daca doreste, insa intr-un comportament vulcanic mi-a trantit
laptopul si l-a deconectat de la priza, adresandu-mi injurii.
In acel moment, am strigat la jandarmii care se aflau in numar de 3
la cativa m (in coltul de langa unde au masa), care au venit la noi si
m-au intrebat pe mine cum ma cheama, rugandu-ma sa imi strang lucrurile
si sa ma mut.
Nu stiu cu ce fel de normalitatea sunteti obisnuiti dumneavoastra,
cei care va ocupati cu respectarea legii si a intelegerii intre oameni,
daca in holul unui Tribunal, fara absolut sa manifest niciun cuvant
nepotrivit sunt bruscat, obligat sa imi strang lucrurile si umilit
pentru ca un avocat (rusinos profesiei sale fiindca si parintii mei sunt
magistrati, iar eu am fost crescut intr-o altfel de normalitate) sa stea
"pe locul lui" in conditiile in care vorbim despre un spatiu public si
in conditiile in care pe aceeasi banca mai era un loc. Eu nu am fost
lasat nici macar sa ma dau mai incolo, ci mi-a fost solicitat sa ma mut
(stateam acolo pentru ca locul era liber si pentru ca necesitam
alimentare electrica pentru laptop).
Cu siguranta, jandarmii vor spune ca nu au vazut cele intamplate sau
alte aspecte, atata timp cat atitudinea lor de fata fiind a fost sa imi
ceara mie sa ma mut "fiindca sunt mai intelept".
Stiti...daca vrem o societate normala, nu trebuie sa acceptam
asemenea comportamente, iar cu atat mai putin sa le incurajam
tolerandu-le. Acum, cei care cititi asa ceva, ori nu vreti sa va
implicati, ori il considerati coleg de breasla pe dl avocat si incercati
musamalizare, insa ganditi-va ca intr-o zi, dvs sau copiii dumneavoastra
vor trai intr-o societate pe care dvs prin pozitia pe care o aveti o
tolerati si o incurajati.
Dl avocat din ce mi-au spus oamenii de fata, mirati si ei de un
asemenea comportament din senin se numeste Ghita Dumitru, iar jandarmul
care mi-a cerut sa ma mut se numeste Popescu.
In speranta luarii de masuri pentru ca asa ceva sa nu mai fie tolerat
intr-o institutie de drept,
Radu Miruta
Ph.D IP Engineer
Base Network Consultant,
Brussels, Belgium
Web Design by DowMedia