Comuna Runcu riscă să rămână izolată dacă autorităţile judeţului nu intervin rapid

joi, 28 ianuarie 2016
  • Semnal de alarmă!

Comuna Runcu riscă să rămână izolată dacă autorităţile judeţului nu intervin rapid

Comuna Runcu ar putea rămâne izolată complet dacă nu se va interveni pentru stabilizarea drumului judeţean care traversează localitatea Dăeşti şi care prezintă fisuri sau locuri în care carosabilul s-a scufundat. „Este singura variantă de drum care duce la comuna Runcu. Numai că pe teritoriul Dăeştiului deja acest drum prezintă denivelări de până la jumătate de metru şi se vede clar că terasamentul s-a scufundat. Drumul trece printr-o zonă deluroasă care este un focar activ de alunecare. Se impune de urgenţă reabilitarea acestui tronson de drum judeţean, astfel riscăm ca în acest an să nu se poată urca spre Runcu. Am discutat cu Primăria din Runcu, interesată de acest aspect, chiar dacă drumul pe raza localităţii noastre este distrus şi rugăm Consiliul Judeţean să aibă în vedere singura cale de comunicare cu localitatea menţionată. Sperăm ca locuinţele oamenilor să nu ajungă să fie afectate de aceste alunecări, mai ales că se apropie primăvara şi deci implicit topirea zăpezilor şi sezonul ploilor, fapt care ar putea accelera procesul de eroziune”, a declarat primarul din Dăeşti, Gheorghe Popolan. Drumul judeţean care traversează localitatea Dăeşti este singura cale de acces spre comuna Runcu dar pe o rază de 3 km. a fost afectat de alunecări, prezentând atât denivelări cât şi gropi de până la o jumătate de metru. Dacă fenomenul de alunecare va continua, va duce la izolarea celor peste 1.500 de locuitori ai comunei Runcu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe