Starea pârtiilor din România. Vezi aici unde se schiază

duminică, 27 decembrie 2015

Anul acesta lipseşte zăpada pe majoritatea pârtiilor din ţară, dar se schiază la altitudini mari. Situaţia este similară şi în Europa, unde în ţări cu tradiţie în practicarea schiului, precum Austria, Franţa sau Germania, deşi au fost folosite turnurile de zăpadă, temperaturile ridicate au dus la topirea zăpezii. Turiştii nu pot beneficia nici măcar de pârtiile unde sunt puse în funcţiune tunuri de zăpadă, deoarece acestea sunt eficiente numai la temperaturi mici.

Pe crestele montane însă la Cota 2000, la Sinaia zăpada este naturală pe pârtiile de la Valea Dorului şi cea a Soarelui. La Azuga se schiaza pe doua pârtii pentru începatori , dar si pe o portiune din golul alpin Sorica. La Braşov pasionaţii acestui sport pot merge în partea superioară a Muntelui Postăvaru. – după cum afirmă purtătorul de cuvânt al municipalităţii Braşov, Sorin Toarcea. Este zăpadă numai bună pentru schi şi la Harghita Băi şi Păltiniş. Pârtii fără zăpadă şi vreme de primăvară şi în ţări cu tradiţie în schi, unde infrastructura este bine pusă la punct.

Și în vestul țării zăpada aproape că lipsește și din păcate nu se poate schia. În Parâng, stratul măsoară 10 cm, pe Muntele Mic –  8, iar pe Semenic sunt doar petice. La Straja, pârtiile de schi de sunt întreţinute deocamdată doar cu zăpadă artificială.

Deşi tunurile de zăpadă au înzăpezit pârtiile din Austria şi Germania încă din luna octombrie, acum temperaturile ridicate, spre 15 grade Celsius, au topit zăpada. În Franţa – ţară care anul trecut a devenit prima destinaţie mondială de schi, autorităţile din regiunea Ron Alpi le-au cerut locuitorilor să nu mai schieze, pentru a lăsa această plăcere turiştilor, potrivit romania-actualitati.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe