- Mai mulţi primari PSD sunt decişi să organizeze un „lanţ uman” în jurul clădirii Consiliului Judeţean Vâlcea, ca ultimă formă de protest împotriva alocărilor discreţionare de fonduri decise în ultima perioadă de baronii Buican şi Păsat. La acţiunea de protest vor participa peste 30 de primari şi consilieri locali PSD din localităţile respective. Spre exemplu, primarii din Scundu, Prundeni, Olăneşti, Drăgăşani, Malaia şi Berislăveşti nu au primit nici un leu sau au beneficiat de sume ridicole pentru lucrări la drumuri şi poduri.
- S-au anunţat primele rezultate la selecţia dosarelor pentru cele două posturi de conducere de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Pentru postul de director medical, au fost admişi doi candidaţi (George Brânzan şi Alexandru Răzvan Costinea) la concursul care va avea loc luni, 7 decembrie, iar pentru postul de director îngrijiri au fost admişi trei candidaţi (Valentina Alina Dobre, Elena Raluca Man şi Nicuşor Stanciu) la examenul care va avea loc marţi, 8 decembrie.
- La iniţiativa unui grup de zece consilieri locali, joi, 10 decembrie 2015, în Sala de Consiliu a Primăriei Râmnicului va avea loc o dezbatere publică în vederea selectării celui mai adecvat amplasament al viitorului cimitir public în Râmnicu Vâlcea. Reamintim că, de mai multe luni, consilierii PNL şi PSD au avut nenumărate „contre” pe această temă, cei care au avut de pierdut fiind... locuitorii oraşului, care nu mai găsesc nici un loc de veci disponibil unde să-şi îngroape rudele sau apropiaţii!
• Duminică, în derbiul Ligii a II-a de fotbal, CSM Râmnic Vâlcea a terminat la egalitate (0-0) cu adversara UTA Bătrâna Doamnă. Echipa din Râmnicu Vâlcea egalează la puncte liderul FCM Baia Mare (35 de puncte), dar iernează pe locul doi, deoarece are un golaveraj mai mic. UTA încheie anul acesta
Pe naiba s-au anuntat rezultate la selectia de dosare.. Se stie deja cine sunt castigatorii ( pusi de partid): Costinea si Man! Si voi scrieti povesti ! Sau v-a strans Buican cu usa? Ca vad ca publicati numai chestii ieftine despre spital dar le prezenatati ca mari realizari, cum ar fi circul cu copii plimbati prin salile de operatie! Apropo, li s-a spus la cei mici ca daca se fac doctori trebuie musai sa intre si in partid ca sa aiba vreo sansa?
concursul l-ati anuntat tarziu , ca sa ramana putin timp de pregatire , subiecte doar dintr-o carte , ca doamna in cauza sa nu isi bata capul cu invatatura si a mai fost si pnl in comisie , ca asa prevede legislatia . ce e partidul comunist , ce e partidul liberal , o apa si un pamant trasi la indigo , candidati pusi de dinainte pe posturi. felicitari liberalilor! ati inrobit o natie.