„Dezbaterile” publice de la Consiliul Judeţean Vâlcea, în privinţa traseului viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti s-au dovedit un... mare fâs. În cele peste două ore de discuţii sterile, reprezentanţii din linia 17 de la CNADNR au venit cu lecţia neînvăţată, s-au contrazis de multe ori şi au dovedit că nu cunosc situaţia reală de pe teren. Toţi cei care au participat la dezbateri au ieşit din sală mai mult confuzi decât la venire. În scop propagandistic, primarii şi parlamentarii din Vâlcea s-au dat în stambă şi au încercat să „tragă” traseul autostrăzii cât mai aproape de localitatea lor sau de fieful lor electoral. Însă, „bomboana de pe colivă” au pus-o eternii deputaţi turmentaţi, pe numele lor de scenă Cristian Buican şi Romeo Rădulescu. „Ciobanul” Buican a venit cu nişte trasee SF de autostradă, care sunt imposibil de realizat din punct de vedere tehnic. În plus, acelaşi Buican s-a contrazis de două ori atunci când a propus ca autostrada să treacă prin Ţara Loviştei, dar apoi a zis că autostrada nu este bine să traverseze zona respectivă fiindcă... nu aduce nici un beneficiu. Deputatul Rădulescu a încheiat „victorios” atunci când s-a arătat îngrijorat de pierderea locurilor de muncă... de la cârciumile de pe marginea drumului DN 7, după ce se va termina autostrada!
La nivel de grup BOROMIR, afaceristul Constantin Boromiz spune că cifra de afaceri a ajuns anul trecut la 120 de milioane de euro și că, din nou, a apărut profitul. „Afacerile merg bine. În ultimii ani, am reuşit să ne menţinem la aceeaşi cifră de afaceri, iar în 2014 am trecut pe profit“, spune Constantin Boromiz pentru capital.ro. În toată această perioadă, grupul nu a scăpat însă de datorii. La finele anului trecut, Boromir avea datorii totale de 65,5 milioane de lei, sumă aproape dublă comparativ cu cea de la sfârșitul lui 2013.
Clădirile de la fosta unitate militară Vlădeşti au intrat într-o stare avansată de degradare, asta şi datorită „preocupărilor” Universităţii din Piteşti. În mod cu totul abuziv, prin anul 2009, Guvernul a atribuit Universităţii din Piteşti mare parte din clădiri şi terenuri, însă iată că, acum, după mai bine de 6 ani de la acel moment, singura „modernizare” făcută de unitatea de învăţământ constă într-un... banner cu numele universităţii amplasat la intrare. Ar trebui ca Guvernul Cioloş, la presiunea autorităţilor locale din Vâlcea, să transmită integral respectivele imobile în domeniul public al Primăriei Râmnicului.
Academia Navală Mircea cel Bătrân (ANMB) pregătește în mod „neașteptat“ lideri şi antreprenori asemenea unei şcoli clasice de management! Alin Vintilă, reprezentant al Asociaţiei Civice pentru Constanţa şi vâlceanul Dumitru Becşenescu, proprietarul grupului de companii Antares, au dezbătut luni, 23 noiembrie, această temă într-o ediţie specială a publicației Adevărul Live Financiar, realizată pe puntea velierului Adornate din portul Constanţa.