Domnule primar al comunei Dăești, George Popolan, vă rugăm să faceţi un mic bilanţ al activităţii dumneavoastră în mandatul 2012 -2016. Care sunt principalele realizări în acest mandat?
În primul rând aş dori să vă mulţumesc că aveţi această iniţiativă pentru că fiecare primar, din punctul meu de vedere, la 3 ani si câteva luni de când a început mandatul, cum spuneaţi şi dumneavoastră 2012 – 2016, trebuie să-şi facă un bilanţ . Eu îmi fac un bilanţ la sfârşitul fiecărei zile. Dacă în ziua respectivă am făcut ceva sau dacă am trait degeaba ziua respectivă iar după 3 ani este mult, mult mai benefic să ştii tot ce ai făcut, bineînțeles că nu poţi în câteva minute să spui tot ce ai făcut dar, exact cum spuneaţi, să amintim aici principalele realizări pe care noi ni le-am propus împreună cu cetăţenii în anul 2012, pentru că am avut un program pe care l-am respectat. În fiecare an am tăiat câte ceva din obiectivele mari sau lunar, pe cele mai mici.
Dezvoltarea infrastructurii rutiere
Aş începe aici cu dezvoltarea infrastructurii rutiere în comuna Dăeşti. Am început cu drumurile pe primul proiect pe care l-am făcut. Aceste drumuri au fost betonate, am reuşit atunci cu constructorul să putem negocia un preţ bun pe betonare, drumuri care deja au făcut trei ani de zile luna trecută şi se prezintă în condiţii foarte bune, chiar dacă, bineînţeles, atunci am primit nenumărate critici, că de ce facem cu beton şi se oferise garanţia de trei ani de zile. Mie mi s-a părut în regulă, dar, acele drumuri arată bine, bineînţeles am respectat exact instrucţiunile constructorului, adică, să nu folosim antiderapant cu sare în perioada iernii. Nu am folosit decât nisip şi astfel s-au păstrat foarte bine acele drumuri. Drumurile au fost atât în satul Fedeleşoiu cât şi în Sâmbotin. Dar şi în Dăeşti, ca şi celelalte proiecte pe care noi le-am realizat am încercat să facem o prioritizare a lor în fiecare sat. Am încercat să fie în toate cele trei sate aproximativ la fel. În continuare am realizat proiectul pe măsura 125- drumuri în extravilanul localităţii, 5,5 km de drum cu două straturi şi cu rigole, drum care va fi finalizat până la sfârşitul lunii octombrie. Constructorul a finalizat până în acest moment tot ce a însemnat rigole, mai avea săptămâna trecută, cred, 260m pe drumul Laz. Acestea s-au realizat urmând stratul doi pe o lungime de un km pe drumul Laz dar şi pe drumul Lacuri. Aceste două drumuri vor fi finalizate, cred eu, săptămâna viitoare, urmând să plătim constructorului ultima tranşă şi să cerem la FIR banii pentru finalizarea acestui proiect. Proiectul a fost pe măsura 125 şi 100% rambursabil. În acest moment pot să spun că nu costă nimic Primăria Dăeşti. Am încercat, şi cred că vom reuşi să luăm acel credit care se ia la sfârşit de la Trezorerie, acolo unde nu sunt comisioane şi doar o dobândă foarte mică, care, eu ştiu, nu poate fi, deoarece plătim în maxim 30 zile. Şi aceasta a fost o măsură bună care ne-a ajutat. Noi încercasem să luăm credit de la bănci dar este destul de greu, sunt comisioane mari, sunt dobânzi mari, dar cu Trezoreria este mult mai simplu. Am făcut documentaţia de 10 zile şi cred că săptămâna viitoare vom obţine finanţarea, strict pentru acest proiect.
Drumuri asfaltate: 20 de kilometri!
S-au mai asfaltat şi alte drumuri în localitate. Lungimea tuturor drumurilor făcute în acest moment de bilanţ, cum aţi spus dumneavoastră la începutul acestei întâlniri, se întind pe o suprafaţă de aproximativ 20km de drumuri, doar comunale, drumuri vicinale şi de tarla, exceptând drumul judeţean pe care deocamdată nu am reuşit să-l facem. După cum bine ştiţi, nu ne aparţine nouă, ci Consiliului Judeţean. Îl are în administrare Regia Județeană de Drumuri. La începutul anului am vorbit cu dumnealor, i-am rugat şi prin adrese scrise şi, cred că se va finaliza acest lucru, să fim introduşi pe un proiect european, deoarece am spus-o de nenumărate ori că, comuna noastră se află într-un punct strategic. Drumul Judeţean 703 L care străbate comuna Dăeşti de la un capăt la celălalt dar şi 703 F care începe de la Straubing şi se continuă până la Runcu, traversează localitatea, şi, am spus-o în nenumărate rânduri, că este o centură a Drumului Naţional 7. Ori de câte ori există un accident sau se blochează circulaţia iarna din cauza zăpezilor toată circulaţia iese pe aici prin localitate. Am arătat acest lucru prin nenumăratele adrese pe care le-am făcut la Consiliul Judeţean şi cred că am fost şi vom fi şi noi introduşi în proiectul pe drumurile judeţene. Nu ştiu de ce până acum un an nu s-a început pentru că acest drum este foarte important, ca de altfel toate celelalte drumuri judeţene, dar, atâta timp cât ai un drum naţional, chiar european, este E81 pe partea cealaltă, doar cu câte o bandă pe sens. Ai nevoie întotdeauna de o centură şi acest drum trebuia introdus de mult. Dar, să sperăm că la anul, aşa cum s-a promis, acest proiect va fi eligibil şi vom vedea şi pe aici o schimbare, pentru că cetăţenii, de multe ori te întreabă: dar pe aici de ce nu? Pe aici de ce nu? Trebuie să le explici că nu îţi aparţine ţie şi nu poţi să faci lucrări pe aceste drumuri.
Ne-au rămas doar trei drumuri comunale de făcut, adică Gura Văii până în satul Sâmbotin, de la gară Drumul Berilei şi Drumul Balului, cele trei drumuri cu denumiri populare, aşa cum le cunosc cetăţenii. Aceste drumuri, săptămâna viitoare vor fi introduse pe proiectul European deoarece s-a lansat măsura şi cred că săptămâna viitoare va fi activă şi vom putea să depunem acest proiect. Astăzi am definitivat proiectul, mai avem de luat doar avizul de la Drumurile Naţionale şi de la Căile Ferate de la Craiova, pe care le vom obţine unul mâine şi unul luni, după care suntem gata cu tot ce a depins de noi. Consultantul cu proiectantul au fost de dimineaţă aici, am rezolvat tot ce trebuia şi săptămâna viitoare le vom depune. Din spusele dumnealor, suntem din cele nouă localităţi pe care dumnealor le au, suntem singurii care avem 66 de puncte din 90 posibile. Ni s-a spus că este foarte greu să ai peste 60 de puncte, şi, ni s-a garantat eligibilitatea acestui proiect. Exact ca la celelalte proiecte, deocamdată nu am dat nici un ban. Contractele au fost făcute în funcţie de eligibilitatea proiectelor şi nu să plătim banii înainte pentru că nu este normal.
Drumuri realizate pe Ordonanța 28
Pe lângă acest proiect mai avem şi ultimele 14 drumuri care nu au putut fi depuse pe fonduri europene deoarece sunt foarte scurte, sunt sub 100 m unele dintre ele, dar sunt şi înguste, de aproximativ 2m şi ceva-trei. Vrem să le facem pe ordonanţa 28. Am avut două proiecte. Unul l-am încheiat pe Ordonanţa 28 şi unul îl încheiem la sfârşitul acestui an şi vrem cu celălalt să intrăm în finanţare la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor, astfel ca la sfârşitul anului viitor nu vom mai avea nici o uliţă vicinală, nici un drum sătesc şi nici un drum comunal fără asfalt. Pe această cale doresc să mulţumesc foarte mult conducerii SC Apavil SA prin domnul director Jianu, dar şi domnului preşedinte Păsat de la Consiliul Județean, că ne-au ajutat cu aducţiunea cu apă pe care, prin înlocuirea conductei de 5 km pe care am făcut-o pe drumul judeţean dar şi pe alte 6 drumuri vicinale, patru dintre ele finalizate iar la două vom lucra de săptămâna viitoare. Au înţeles că noi vrem să asfaltăm acele drumuri şi, dumnealor ne-au făcut aceste branşamente la apă sau canal unde a fost cazul, dar şi foarte multe branşamente individuale pe care le-au făcut cetăţenilor pentru a nu ne obliga, după ce noi asfaltăm să stricăm drumurile. De când am asfaltat şi am betonat drumurile, începând din anul 2012, nu am mai dat nici o autorizaţie de branşament apă, canal, energie sau orice a fost, prin tăierea asfaltului sau betonului ci doar prin subtraversare, dacă nu, nu am mai dat autorizaţie. Nu putem să asfaltăm un drum, după care, la 5-6 luni să-l tăiem. Nu este normal şi rezistenţa lui se va termina.
În urma fiecăruia trebuie să rămână ceva
După cum am spus tot timpul, este bine ca în urma fiecăruia să rămână câte ceva. Aşa cum în urma dumneavoastră rămân cărţi, reviste, ziare, şi noi ca primari, în urma noastră trebuie să rămână ceva. Pentru că funcţia de primar este trecătoare. Poate fi de patru ani, de 8 ani, de 12 ani. După un mandat trebuie să te uiţi în urmă şi să vezi că ai realizat ceva. În acel moment eu zic că realizezi că nu ai stat degeaba în această funcţie, nu ai muncit degeaba, nu te-ai trezit dimineaţa degeaba şi nu ai făcut foarte multe drumuri, eu am făcut foarte multe drumuri Bucureşti –Craiova, Cluj, Braşov, unde am fost după contracte, după finaţări, după tot ce a fost nevoie pentru a duce la îndeplinire aceste proiecte.
Să mai vorbim şi despre unele lucrări de reabilitare a căminelor culturale, dotările lor. Pe un proiect european integrat am reabilitat Căminul Cultural Fedeleşoiu în care nu puteam să stăm deoarece ploua prin acoperiş. Era într-o stare avansată de degradare.Am reuşit şi l-am reabilitat total prin schimbarea acoperişului, termosistem, uși, geamuri, dotare cu centrală termică, calorifere, avem și două ventilatoare foarte mari pentru aerisire, pavele în față, gardul și tot ce a fost nevoie pentru acest cămin cultural.
Terenuri de sport moderne
Mai avem și un teren sintetic de sport, care va fi finalizat peste două săptămâni. Nu mai trebuie decât să punem suprafața sintetică și de reglat nocturna. De nocturnă nu sunt foarte mulțumit, dar am făcut-o în funcție de bugetul pe care l-am avut. Poate la anul voi reuși să înlocuiesc această nocturnă cu ceva mai bun, dar vom vedea. Văd corpurile de iluminat foarte mici și nu cred că vor face față, dar le vom vedea la recepție aprinse. Dirigintele de șantier s-a uitat și este conform proiectului. Poate vor face față, dar deocamdată nu știm. Acesta a fost un proiect integrat. Le-am făcut cetățenilor din localitate, din satul Fedeleșoiu și Căminul Cultural și terenul sintetic, pe fonduri locale am făcut un teren sintetic și în satul Sâmbotin, aici la intrare, urmând ca anul viitor să facem ori un teren natural de suprafață mică, sau tot sintetic și în satul Dăești. După cum am mai spus am făcut aceste investiții urmând să fac totul proporțional pe fiecare sat. Pentru satul Dăești nu avem nici măcar un teren. Vom încerca să achiziționăm un teren și apoi să construim o sală de festivități sau orice ne poate ajuta, după care vom face și acolo o investiție în acest caz, pentru că este un sat cu 1200 locuitori care nu are Cămin Cultural, nu este în regulă. În satul Dăești am făcut și proiectul cu toate avizele pentru școala cu clasele I-VIII Dăești. Le vom depune pe fonduri europene și cred că la sfârșitul anului viitor va fi și finalizată dacă de la P.N.D.R se va da drumul la sfârșitul anului acesta.
Se vede că dumneavoastră vă gândiți mandatul în continuitate pentru cel care va urma.
M-ați întrebat despre proiecte și trebuie să discutăm și despre proiectele realizate și despre proiectele care trebuie realizate. Am vorbit strict de școală pentru că am spus mereu că totul trebuie să plece de la educație. Dacă avem copii sănătoși într-o localitate putem avea și o localitate sănătoasă. Dacă nu ai condiții bune pentru învățământ copiii nu pot fi pregătiți așa cum trebuie. Prezența la școală este bună. Copiii încearcă.
Școli la standarde europene
Am dotat școlile cu centrale termice, cu grupuri sociale în interior pentru că nu avea grupuri decât una dintre ele în interior, am reușit să schimbăm instalația electrică la două dintre ele. La a treia nu a fost nevoie pentru că a fost schimbată acum câțiva ani și este încă funcțională. Astfel, s-a văzut, totuși, că numărul de elevi, chiar dacă în alte localități scade, la noi s-a păstrat. Nu a crescut dar măcar s-a pastrat. Acesta este un lucru benefic pentru că acești copii rămân în localitatea noastră, chiar dacă în satul Fedeleșoiu avem o problemă, deoarece, fiind foarte aproape de Râmnic, cetățenii își mai duc copiii la școală în oraș. Avem grupe între 12-20 elevi la clasa pregătitoare, 12-20 la clasele I-IV și vreo 20 de copii la grădiniță.
Este un lucru bun că avem condiții, avem cadre didactice în majoritatea lor titulare pe post, care își fac treaba foarte bine și în general nu avem probleme. Dacă s-a întâmplat să avem vreo problemă, împreună cu Inspectoratul Școlar și cu directorul școlii am rezolvat pentru că cetățenii au venit la noi. Când sunt probleme care ne privesc pe noi ca și primar și viceprimar dar și probleme care priveau școala. Dar dacă noi am reușit să ne implicăm poate de multe ori și în problemele personale ale cetățenilor pentru a-i ajuta cumva. Ne-am implicat și aici și am discutat, suntem foarte aproape de școală și de părinți, participăm întotdeauna la încheierile anului școlar, la deschidere, la serbările de sfârșit de an pentru că mi se pare normal să fim alături de ei. Cadrele didactice ne sună de multe ori chiar și la prezența unor ședințe cu părinții. Ne prezentăm pentru a discuta atât cu părinții cât și cu cadrele didactice, dar de multe ori și cu copiii.
Sediu nou de primărie
Am enumerat o parte din realizările noastre, realizări pe care le-am făcut cu greu dar care sunt singurele lucruri care ne țin în priză și ne fac cinste. Avem și sediu de primărie. Acest interviu se desfășoară la etajul unui Cămin Cultural din satul Sâmbotin, dar peste două luni, pe 1 decembrie, ne-am propus să inaugurăm sediul Primăriei. Suntem singura localitate din județul Vâlcea care nu are sediu de primărie și ne desfășurăm activitatea într-un Cămin Cultural care va intra și el în reabilitare anul viitor, dar pe care, înainte de reabilitare l-am dotat cu costume populare, în număr de 25, pe care le folosesc copiii de la școlile din localitate, copii care împreună cu profesorul Tița, căruia doresc să-i mulțumesc și dumnealui pe această cale, că a reușit să facă un ansamblu pentru a avea personalitate juridică și noi să putem să-i ajutăm de la Consiliul Local cu o sumă minoră de bani. Pentru a-și desfășura activitatea se duc la unele concursuri și era foarte greu să meargă. Acum îi putem ajuta, le-am cumpărat costume populare, prin acel proiect am dotat acest cămin. Bineînțeles, aceste dotări pot merge și la celelalte cămine culturale dar și la școli. Dacă până nu de mult ne împrumutam de boxe și tot ce ne trebuia pentru a merge la deschiderea anului școlar, în acest an am fost cu tot ce ne-a trebuit din dotarea noastră. Avem și microfoane, și camere de luat vederi,aparate de fotografiat, o scenă mobilă cu care putem să ieșim și unde au copiii activități.
Proiecte europene de milioane de euro
Am derulat în acest timp nu mai puțin de patru proiecte europene cu o valoare de peste două milioane de euro dar și trei proiecte guvernamentale tot de aproximativ două milioane de euro, dar și proiecte pe fonduri locale prin care am reușit să reabilităm dispensarul uman din satul Dăești care a fost dat în folosință acum doi ani pentru că satul Dăești nu avea dispensar medical. În acest moment se lucrează la dispensarul medical din satul Fedeleșoiu, înființat la jumătatea anilor 80 și de atunci nu s-au schimbat decât două uși și un geam pe care le-am schimbat acum trei ani. În acest an am făcut două camere în plus, un hol, se schimbă acoperișul, izolația, mobilier și tot ce trebuie pentru acest dispensar medical. Sala de așteptare era foarte mică și de multe ori erau foare mulți pacienți. Erau nevoiți să stea și pe afară. Acum vor avea o sală de așteptare, cabinetul medicului va fi mai spațios, va avea o cameră pentru tratament, centrală termică, toaletă și chiuvetă pentru medici. Trebuia să facem acest lucru. Am încercat să facem în toate domeniile câte ceva, atât la drumuri, aducțiunile cu apă cât și la canalizare, la reabilitarea căminelor, a școlilor.
Echipă cu viceprimarul
Noi suntem mulţumiţi cu ceea ce am realizat, dar încă mai este loc şi de alte investiţii. Am realizat şi foarte multe lucruri pe care noi nu ni le-am propus. Acesta, zic eu, este un lucru bun. Oamenii sunt foarte mulţumiţi de realizările noastre. Noi ţinem permanent legătura cu cei care se ocupă de lucrările acestor proiecte, suntem în permanenţă în contact cu ei. Eu cred că fac echipă bună cu domnul viceprimar. Aşa cum în anul 2012 am fost împreună pentru acele voturi aşa trebuie să fim şi acum, o echipă, şi numai mergând pe teren vezi cu adevărat ce se întâmplă în localitatea ta. Noi nu realizăm nici un proiect până nu mergem la faţa locului să studiem zona şi tot ce implică acolo şi numai după aceea ne putem apuca de acel proiect.
Vă mulţumim foarte mult!
Şi eu vă mulţumesc pentru că aţi avut această iniţiativă. Ar trebui şi sper ca toţi colegii noştri să facă parte din acest proiect pentru că trebuie să fie un bilanţ al unei administraţii şi ţin să le mulţumesc şi cetăţenilor pentru că au avut încredere în noi, atât la alegerile din 2012 cât şi de-a lungul acestor trei ani, consilierilor locali care au fost alături de noi şi au înţeles proiectele pe care noi le-am derulat. Este foarte important să expui cetăţenilor ceea ce faci cu adevărat. Este foarte important ca într-o administraţie să ai o echipă.
Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea)
Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naționale)
Web Design by DowMedia