Contract de 1,2 milioane euro,
O firmă din Prahova, apropiată PSD, va livra laptele şi cornul în Vâlcea în anul şcolar 2015-2016
Luna trecută, conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea şi firma Voipan Sil SRL din judeţul Prahova (administrator Mihaela Voicilă) au semnat contractul privind achiziţionarea şi distribuţia produselor lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, pentru anul şcolar 2015-2016, în judeţul Vâlcea. Preţul estimativ al contractului fără TVA, reprezentând preţul produselor, transportul şi distribuţia la unităţile şcolare, (pentru un număr de 36.161 beneficiari) este de 5,3 milioane de lei, echivalentul a 1,2 milioane de euro şi corespunde preţului unitar de 0,83 lei/pachet produs lactat şi de panificaţie (fără TVA) rezultat în urma licitaţiei electronice, defalcat după cum urmează: 0,53 lei - preţul unitar/produs lactat, 0,3 lei preţ unitar/produs de panificaţie. Furnizorul se obligă să furnizeze şi să distribuie produse lactate şi de panificaţie într-un pachet complet, având ca zonă de distribuţie grădiniţele de stat şi private (cu program normal de 4 ore) şi şcolile din învăţământul de stat şi privat cu clasele I-VIII din judeţul Vâlcea, pe perioada anului şcolar 2015-2016. Firma Voipan Sil SRL se obligă să asigure distribuţia pachetului (produs lactat şi de panificaţie) zilnic, bisăptămânal sau săptămânal, după cum urmează: zone cu distribuţie zilnică - localităţi aflate la o distanţă de maximum 25 km de sediul distribuitorului; zone cu distribuţie bisăptămânală - localităţi aflate la o distanţă situată în intervalul 25-50 km de sediul distribuitorului; zone cu distribuţie săptămânală - localităţi aflate la o distanţă mai mare de 50 km de sediul distribuitorului. Se consideră sediul distribuitorului, imobilul situat în municipiul Râmnicu Vâlcea la adresa str. Calea Bucureşti, nr. 149. Produsele lactate şi de panificaţie care vor fi livrate într-un pachet complet/zi de curs/preşcolar/elev, vor fi: produse de bază - lapte de consum UHT 200 ml şi lapte de consum şcolar pasteurizat 200 ml; produse derivate - lapte bătut pentru copii 200 gr; produs de bază - corn simplu 80 gr; produs derivat - biscuiţi 80 gr. Transportul şi distribuţia produselor la şcolile şi grădiniţele de pe raza judeţului Valcea intră în sarcina firmei Voipan Sil SRL. Achizitorul va achita preţul produselor, în baza facturilor emise de către acesta,(înregistrate la registratura Consiliului Judeţean Vâlcea) la care vor ataşa obligatoriu: avizele de însoţire a produselor în original, pe zile de distribuţie, pe fiecare unitate de învăţământ (grădiniţe, ciclu primar, gimnaziu); copie după notele de recepţie cantitativă şi calitativă confirmate de personalul responsabil din unităţile de învăţământ, pe zile de distribuţie, pe fiecare unitate de învăţământ (grădiniţe, ciclu primar, gimnaziu); un borderou centralizator al avizelor, separat pe fiecare unitate de învăţământ (grădiniţe, ciclu primar, gimnaziu), zi de distribuţie, categorii de produse (de bază şi derivate) - pe localităţi, iar la sfârşitul fiecărui semestru al anului şcolar, un borderou centralizator al cantităţilor totale livrate pe fiecare unitate şcolară; un borderou centralizator global pe zile de distribuţie, pentru produsele furnizate, pe localităţi, cu menţionarea tuturor unităţilor de învăţământ. Pentru perioada şcolară facturată, nu trebuie să fie incluse produsele care s-au furnizat în altă perioadă, şi nici produse furnizate în cursul ambelor semestre de şcoală.
Tot luna trecută, un anume Bogdan Toader a rămas singurul candidat la șefia PSD Prahova, pe care a câștigat-o fără probleme. Toader are doar 32 de ani și este vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, fiind propulsat și ajutat în carieră de Cosma. Pe rând, toți contracandidații săi s-au retras, printre ei aflându-se și primarul din Cornu, Cornel Nanu. Acesta a fost ales, totuși, președinte executiv, dar va trebui să răspundă în fața lui Bogdan Toader. În conducerea de la județ fac parte doar doi câmpineni, senatorul Georgică Severin şi Mihaela Voicilă (administratorul firmei Voipan Sil SRL din judeţul Prahova), marele absent de pe listă fiind viceprimarul Ion Dragomir, preşedintele PSD Câmpina.
(Petre Coman)
Web Design by DowMedia