Consiliul Judeţean Vâlcea, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31 iulie 2015, a aprobat modificarea componenţei Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Vâlcea, prin cooptarea următorilor: lt. col. Ciauşescu Grigore - inspector şef Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea; col. Mesescu Adrian Andrei - inspector şef Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 57 din 31 octombrie 2012, privind validarea mandatului membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea, cu modificările şi completările ulterioare, s-a modificat în mod corespunzător. Potrivit Legii nr. 107/2015, a fost modificat şi completat art. 17 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia „autoritatea teritorială de ordine publică este constituită din şeful Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului de poliţie judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefect, 6 consilieri desemnaţi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv de consiliul judeţean, trei reprezentanţi ai comunităţii, desemnaţi de primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv de preşedintele consiliului judeţean, şeful Direcţiei generale de jandarmi a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului judeţean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti sau şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi, după caz şeful poliţiei locale din municipiul reşedinţă de judeţ.” Având în vedere aceste prevederi legale se impunea modificarea şi completarea Hotărârii Consiliul Judeţean Vâlcea nr. 57 din 31 octombrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, prin care a fost validat mandatul membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea, cu modificările şi completările ulterioare.
Web Design by DowMedia