Operatorul de servicii medicale private Affidea România, fostul Euromedic, a preluat cele trei centre medicale Sanmed prezente pe piaţa locală. Affidea ajunge la un total de 14 centre în oraşele Bucureşti, Constanţa, Medgidia, Mangalia, Focşani, Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Cluj, Arad, Petroşani.
”Anul 2015 este unul extrem de ambiţios pentru Affidea, an în care ne vom mări substanţial prezenţa pe piaţa din România. Paşii făcuţi până acum – adoptarea noului nostru brand la nivel global, Affidea, deschiderea centrului de imagistică în cadrul Policlinicii Regina Maria Floreasca şi achiziţia celor 3 centre SANMED, extrem de importante în această regiune a ţării - ne oferă o perspectivă promiţătoare de creştere. (...) Investiţiile de anul acesta presupun noi achiziţii, deschiderea altor centre noi Affidea, dar şi investiţii continue în (...) tehnologii medicale de radiologie imagistică şi medicină nucleară”, a declarat Radu Gorduza-Lupu, CEO Affidea România.
Centrele SANMED vor funcţiona în continuare sub acelaşi nume, urmând ca trecerea la brandul Affidea să fie realizată într-o etapă viitoare.
Affidea, parte a grupului cu acelaşi nume, deţine în România o reţea de centre de imagistică, medicină nucleară şi tratament al cancerului. Compania locală a trecut printr-un proces de rebranding în acest an, devenind din Euromedic în Affidea. Affidea este un grup întregistrat în Olanda dar care are sediul operaţional în Budapesta (Ungaria), fiind activ în 14 state din Europa cu 150 de centre medicale. Rebrandingul a fost implementat în toate statele în care grupul are prezenţă. Centrele sunt deţinute de Waypoint Capital, un vehicul de investiţii al miliardarului elveţian Ernesto Bertarelli. În 2014, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 55,6 mil. lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.
„Alăturarea noastră echipei Affidea România reprezintă o oportunitate pentru SANMED de a face parte dintr-un grup care este lider pe piaţa serviciilor de diagnostic imagistic, medicină nucleară şi tratament al cancerului din Europa, ceea ce ne va permite o mai bună deservire a pacienţilor noştri din zona Vâlcea şi Olt, unde SANMED este prezent. Privim cu încredere viitorul, având certitudinea că îmbinarea excelenţei serviciilor medicale cu infrastructura la standarde internaţionale, calitatea profesională a angajaţilor şi know-how-ul unui jucător de top din Europa, cu o reţea extinsă şi afiliaţi de renume, este reţeta perfectă pentru dezvoltarea în continuare a business-ului SANMED”, a declarat Anişoara Antonescu, director general SANMED.
Compania SANMED a fost înfiinţată în anul 2002, şi deţine, în prezent, trei centre - centrul de diagnostic imagistic Râmnicu Vâlcea, centrul de diagnostic imagistic Slatina şi centrul medical Râmnicu Vâlcea, având peste 100 de angajaţi şi colaboratori şi peste 17.500 de pacienţi/an în centrele de diagnostic imagistic circa 50.000 de pacienţi/an în centrul medical din Râmnicu Vâlcea. Sanmed a avut anul trecut afaceri de 8 mil. lei şi o marjă de profit de 38%. Niciuna dintre cele două părti nu au făcut publică valoarea tranzacţiei.
Web Design by DowMedia
Antonescu vinde tot ce are ca sa nu plătească păgubiților de la Harinvest nimic după ce si -a insusit acțiunile si banii la 200 de vâlceni iar Diccot Valcea in speță procuror sef Carmen Valimareanu ni i a pus sechestru pe avere nici dupa 2 ani de la furtul de la Harinvest acestui...!!Rușine Diccot Valcea!!!Rușine procuror sef Diccot Carmen Valimareanu!!!